La 30 octombrie 2026, la Casa Sindicatelor, s-a desfășurat ședința Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în cadrul căreia au fost examinate mai multe subiecte ce vizează protecția social-economică a salariaților, activitatea organizațională a Confederației și rezultatele unor activități desfășurate în anul curent.

Pe ordinea de zi s-au regăsit următoarele subiecte: examinarea studiului „Minimul de existență și salariul de trai decent în Republica Moldova”, convocarea ședinței Consiliului General al CNSM, totalurile organizării și desfășurării Spartachiadei a VII-a a CNSM, totalurile organizării odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2026.

Astfel, membrii Comitetului Confederal au examinat studiul elaborat de CNSM în colaborare cu Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova, prezentat la Chișinău la data de 7 octombrie curent, de Ziua mondială pentru muncă decentă, care evidențiază necesitatea revizuirii metodologiei de calculare a minimului de existență, neactualizată din anul 2013, și a stabilirii unor norme mai apropiate de costurile reale ale vieții.

Conform estimărilor prezentate în studiu, minimul de existență orientat social constituie, în medie, 5 006,5 lei lunar per persoană. În baza estimărilor efectuate, o familie convențională formată din patru persoane – doi adulți salariați și doi copii – pentru a asigura un trai decent are nevoie de 67899,9 lei pe lună pentru familie. Dacă această sumă este repartizată în mod egal între cei doi membri salariați ai familiei, rezultă o valoare de 33 949,9 lei pe lună pentru fiecare salariat. Studiul urmează să fie înaintat Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective și Guvernului spre examinare.

Președintele CNSM, Igor Zubcu, a subliniat importanța studiului în procesul de fundamentare a revendicărilor sindicale și de desfășurare a negocierilor colective, îndemnând centrele sindicale național-ramurale să promoveze activ rezultatele acestuia în rândul salariaților și să le valorifice în cadrul negocierilor cu angajatorii și autoritățile publice.

Studiul „Minimul de existență și salariul de trai decent în Republica Moldova” poate fi accesat aici: https://sindicate.md/studiu-minimul-de-existenta-si-salariul-de-trai-decent-in-republica-moldova.

Tot în cadrul ședinței, cei prezenți au examinat propunerea de convocare a ședinței Consiliului General al CNSM pentru data de 17 decembrie 2026, la Institutul Muncii din Chișinău. Proiectul ordinii de zi include un șir de chestiuni importante pentru activitatea Confederației – realizarea Strategiei CNSM pentru anii 2022–2027 în perioada decembrie 2025 – decembrie 2026, planul de acțiuni până la Congresul V al CNSM, precum și alte chestiuni cu privire la activitatea CNSM.

În cadrul ședinței au fost prezentate rezultatele Spartachiadei a VII-a a CNSM, desfășurată în perioada 25–27 septembrie 2026, în comun cu Comitetul Național Olimpic și Sportiv, la care au participat 18 echipe sportive, reunind circa 590 de persoane.

Competițiile s-au desfășurat la 10 probe sportive, promovând un mod de viață sănătos, spiritul de echipă și solidaritatea sindicală, iar pentru pregătirea următoarei ediții s-a recomandat organizarea competițiilor la nivelul centrelor sindicale național-ramurale în perioada mai–octombrie 2027, în vederea participării la Spartachiada a VIII-a, planificată pentru anul 2028.

Comitetul Confederal a examinat rezultatele organizării odihnei de vară a copiilor și adolescenților. În sezonul estival 2026 au fost selectate șase instituții de reconfortare. În perioada estivală 2026, toate instituțiile au fost supuse verificărilor inopinate. Cazuri de accidente și intoxicare a copiilor nu au fost înregistrate, fapt ce confirmă buna desfășurare a procesului de organizare a odihnei.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost abordată necesitatea examinării situației generate de reformele demarate în ramura silvică, precum și identificarea măsurilor necesare pentru asigurarea protecției social-economice a salariaților și apărarea drepturilor și intereselor acestora. Totodată, a fost abordat subiectul legat de impactul reformei teritoriale asupra salariaților din sectorul bugetar din teritoriu, asupra celor din domeniile culturii, educației și din alte ramuri de activitate, care urmează a fi examinat în cadrul dialogului cu autoritățile, inclusiv în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Prin examinarea acestor subiecte, Comitetul Confederal al CNSM a abordat atât prioritățile ce țin de protecția social-economică a salariaților și promovarea unui trai decent, cât și rezultatele activităților sindicale din domeniul sportului și al odihnei copiilor, precum și planificarea activității organizaționale pentru perioada următoare.