O delegație a Confederației Sindicatelor Suedeze LO (Landsorganisationen i Sverige), condusă de Louise Olsson, prim-vicepreședinta LO, a avut joi, 29 octombrie 2026, o întrevedere cu conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), la care au participat președinții centrelor sindicale național-ramurale. Discuțiile au vizat dezvoltarea cooperării bilaterale, consolidarea mișcării sindicale și promovarea unui dialog social eficient, în contextul parcursului european al Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii, Igor Zubcu, președintele CNSM, a mulțumit partenerilor sindicali suedezi pentru sprijinul constant acordat mișcării sindicale din Republica Moldova, evidențiind contribuția acestora la dezvoltarea capacităților organizaționale, formarea liderilor sindicali și promovarea valorilor sindicalismului modern.
În acest context, au fost evidențiate rezultatele cooperării dintre CNSM și Union to Union, platformă care promovează cooperarea sindicală internațională cu sprijinul sindicatelor suedeze, inclusiv al LO. Printre inițiativele susținute se numără proiectul „Școala Sindicală din Moldova”, activitățile Comisiei de Femei a CNSM, precum și diverse activități organizate de centrele sindicale național-ramurale. Aceste inițiative contribuie la dezvoltarea capacităților organizaționale și consolidarea rolului sindicatelor în apărarea drepturilor și promovarea intereselor salariaților.
Președintele CNSM a subliniat importanța valorificării experienței suedeze, în special a modelului nordic de dialog social, bazat pe negocieri colective, cooperare între partenerii sociali și asumarea responsabilităților comune. Totodată, a evidențiat necesitatea susținerii în continuare a demersurilor mișcării sindicale din Republica Moldova în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană, astfel încât integrarea europeană să se reflecte în îmbunătățirea condițiilor de muncă, consolidarea protecției sociale și creșterea nivelului de trai al salariaților.
La rândul său, Louise Olsson, prim-vicepreședinta LO, a prezentat experiența Confederației Sindicatelor Suedeze și principalele etape ale dezvoltării mișcării sindicale din Suedia. Aceasta s-a referit la particularitățile modelului nordic de dialog social, la modul de organizare a relațiilor dintre partenerii sociali și la provocările cu care se confruntă sindicatele suedeze în contextul actual.
De asemenea, a accentuat importanța aprofundării cooperării cu sindicatele din Republica Moldova, a schimbului de experiență și a dezvoltării unor parteneriate care să contribuie la consolidarea mișcării sindicale și la apărarea drepturilor lucrătorilor.
Unul dintre principalele subiecte abordate a fost rolul dialogului social în apărarea intereselor salariaților. Participanții au subliniat că acesta trebuie să depășească nivelul consultărilor formale și să se bazeze pe un schimb transparent de informații, negocieri autentice și identificarea unor soluții concrete la problemele din lumea muncii.
În acest context, a fost evidențiată necesitatea implicării active a sindicatelor în procesele decizionale, precum și importanța consolidării capacității acestora de a reprezenta eficient interesele membrilor de sindicat.
Președinții centrelor sindicale național-ramurale au mulțumit reprezentanților LO pentru sprijinul acordat în realizarea activităților și proiectelor destinate dezvoltării organizațiilor sindicale din Republica Moldova. Aceștia au manifestat interes față de experiența suedeză în organizarea dialogului social, desfășurarea negocierilor colective și reprezentarea intereselor salariaților, adresând întrebări privind practicile aplicate în Suedia și posibilitățile de adaptare a acestora la realitățile din țara noastră.
Discuțiile au vizat, de asemenea, consolidarea capacităților organizațiilor sindicale și dezvoltarea leadershipului sindical prin programe de instruire, schimb de experiență și susținerea noilor generații de lideri sindicali. Participanții au evidențiat importanța continuității cooperării dintre CNSM și LO pentru dezvoltarea unei mișcări sindicale puternice, reprezentative și capabile să răspundă transformărilor de pe piața muncii.
Un alt subiect important a fost promovarea egalității de gen, creșterea reprezentării femeilor în structurile sindicale și reducerea disparităților salariale dintre femei și bărbați. În acest sens, a fost subliniată necesitatea unor măsuri concrete pentru asigurarea egalității de șanse și a tratamentului echitabil la locul de muncă.
De asemenea, participanții au discutat despre responsabilitatea angajatorilor în asigurarea unui mediu de muncă sigur, prevenirea violenței și gestionarea conflictelor la locul de muncă, precum și despre importanța unor mecanisme eficiente de protecție a salariaților.
Vizita delegației LO reconfirmă importanța parteneriatului dintre mișcarea sindicală din Suedia și cea din Republica Moldova, bazat pe solidaritate, schimb de experiență și inițiative comune. Consolidarea acestei cooperări reprezintă o oportunitate de dezvoltare a capacităților sindicale, de promovare a dialogului social și de susținere a standardelor europene în domeniul muncii și al protecției sociale.
CNSM își exprimă recunoștința față de Confederația Sindicatelor Suedeze LO pentru solidaritatea și sprijinul acordat și își reafirmă angajamentul de a dezvolta în continuare relațiile de cooperare în beneficiul salariaților și al membrilor de sindicat din Republica Moldova.
Înființată în 1898, Confederația Sindicatelor Suedeze LO (Landsorganisationen i Sverige) reunește 13 sindicate afiliate și reprezintă aproximativ 1,4 milioane de lucrători din diverse ramuri ale economiei suedeze, atât din sectorul public, cât și din cel privat.

