Un prim loc de muncă înseamnă mai mult decât un început de carieră…

Înseamnă să știi care sunt drepturile tale, ce obligații ai și cum să te asiguri că acestea sunt respectate. Tocmai de aceea, tinerii din raionul Criuleni au fost primii care au participat la activitățile din cadrul  „Caravanei drepturilor tinerilor la locul de muncă”, lansată astăzi de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova.

La evenimentul de lansare au venit cu mesaje de salut:
🔹 Roman ONICA, vicepreședintele raionului Criuleni;
🔹 Lilia FRANȚ, vicepreședintă a CNSM;
🔹 Dan Marius PALIHOVICI, coordonator programe, Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova.

Imediat după lansare, a avut loc și prima activitate din cadrul Caravanei – un seminar de instruire dedicat drepturilor tinerilor la locul de muncă.

La seminar au participat atât tineri specialiști aflați la început de carieră, cât și tineri care urmează să intre pe piața muncii. Discuțiile s-au concentrat în special pe situații concrete pe care aceștia le pot întâlni la primul loc de muncă.

❓ Este obligatoriu contractul individual de muncă și în cazul funcțiilor publice?
❓ Ce se întâmplă cu zilele de concediu nefolosite?
❓ Poate angajatorul să îți ceară, chiar din momentul angajării, să semnezi o cerere de demisie?
❓ Cum îți poți apăra drepturile și unde poți cere ajutor atunci când acestea nu sunt respectate?

Tinerii au aflat mai multe despre drepturile și obligațiile salariaților, relația cu angajatorul, importanța cunoașterii contractului individual de muncă și rolul sindicatelor în apărarea drepturilor lucrătorilor.

Seminarul a fost organizat de Valeria MARTIN, reprezentantă a CNSM în teritoriu, iar în calitate de formator a participat Sergiu SURUCEANU, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice” și formator sindical național.

📍 Criuleni este prima oprire din cele 20 de raioane în care va ajunge Caravana în acest an.

Pentru că un început bun în viața profesională înseamnă și să știi ce semnezi, ce drepturi ai și cum le poți apăra.

🚐 Caravana continuă! Urmăriți-ne pentru următoarele opriri și pentru noi discuții cu tinerii despre o piață a muncii mai corectă, mai sigură și mai echitabilă.