În cadrul vizitei de lucru în Austria, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a avut o întrevedere oficială cu ministrul federal al muncii, afacerilor sociale, sănătății, îngrijirii și protecției consumatorilor din Austria, Korinna Schumann.

Au fost abordate aspecte privind consolidarea dialogului social, protecția drepturilor lucrătorilor, combaterea muncii informale și promovarea standardelor europene în domeniul muncii. De asemenea, a fost discutată importanța cooperării internaționale între structurile sindicale și autoritățile naționale pentru a răspunde provocărilor actuale de pe piața muncii.

Președintele CNSM a evidențiat reformele promovate în Republica Moldova în domeniul muncii, precum și demersurile mișcării sindicale pentru implementarea principiilor unui nou contract social.

La rândul său, Korinna Schumann, ministrul federal al muncii, afacerilor sociale, sănătății, îngrijirii și protecției consumatorilor din Austria, a exprimat deschiderea pentru intensificarea colaborării bilaterale și a subliniat sprijinul Austriei pentru procesele de modernizare a cadrului social și economic din Republica Moldova.

Această întâlnire reconfirmă angajamentul CNSM de a consolida relațiile cu partenerii internaționali și de a promova un model social european bazat pe echitate, dialog și solidaritate.