Știai că ai dreptul la deducerea unor cheltuieli personale prin depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit?

De fapt, legislația îți acordă dreptul la dreptul la deducerea cheltuielilor   efectuate pe parcursul anului 2025 prin depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit (atât pe suport de hârtie, cât şi în mod electronic) nu mai târziu de data de 30 aprilie 2026.

Astfel, aferent unor cheltuieli efectuate, persoana fizică va beneficia de o rambursare a impozitului pe venit, care reprezintă 12% din suma cheltuielilor efectuate, în limita plafoanelor stabilite de legislație.

Așadar, conform prevederilor art. 352 din Codul fiscal, PERSOANELE FIZICE AU DREPTUL LA DEDUCEREA URMĂTOARELOR CHELTUIELI EFECTUATE PE PARCURSUL ANULUI 2025:

cheltuieli suportate pentru primele de asigurare facultativă de asistență medicală sau pentru contractarea serviciilor medicale de la un singur furnizor al acestor servicii, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Dreptul la deducere se acordă persoanelor asigurate conform Legii nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.

suma achitată de către persoana fizică pentru procurarea primei de asigurare în baza contractului de asigurare încheiat în temeiul claselor de asigurări de viață, asigurări de sănătate, asigurări de incendiu și de alte calamități naturale, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, pentru toate tipurile de contracte cumulativ.

– dobânzile achitate de către persoana fizică, pe parcursul perioadei fiscale, în cazul procurării primei locuințe în baza contractului de credit, altul decât cel contractat prin programele de stat, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Pentru locuința proprietate comună în devălmășie/cote-părți, dreptul la deducere se acordă fiecărui beneficiar al creditului, proporțional cotei-părți deținute, aplicată conform limitei stabilite.

– cheltuielile achitate de către persoana fizică, pe parcursul perioadei fiscale, pentru învățământul persoanelor întreținute copii oferit de instituțiile de învățământ prevăzute la art. 15 din Codul educației nr. 152/2014, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Cuantumul deductibil se aplică cumulativ pentru numărul total de copii și pentru toate tipurile de învățământ.

Astfel pot fi deduse cheltuielile pentru învăţământul persoanelor întreţinute copii oferit de instituţiile de învăţământ prevăzute la art.15 din Codul educaţiei nr.152/2014, efectuate la următoarele instituții de învățământ:

a) instituţie de educaţie antepreşcolară – creşă, centru comunitar de educaţie timpurie;

b) instituţie de învățământ preşcolar – grădiniţă de copii, centru comunitar de educaţie timpurie;

c) instituţie de învățământ primar – şcoală primară;

d) instituţie de învățământ secundar, ciclul I – gimnaziu;

e) instituţie de învățământ secundar, ciclul II – liceu;

f) instituție de învățământ general cu programe de diferite niveluri sau programe integrate – complex educațional (grădiniță-creșă, școală primară-grădiniță, gimnaziu-grădiniță);

g) instituţie de învățământ profesional tehnic secundar – şcoală profesională;

h) instituţie de învățământ profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar-colegiu;

i) instituție de învățământ profesional tehnic cu programe de diferite niveluri sau programe integrate – centru de excelență;

j) instituție de învățământ secundar vocațional de arte, sport etc. – gimnaziu, liceu cu profilurile de arte, sport, teologic, militar etc. O instituție de învățământ secundar (gimnaziu sau liceu) se încadrează în categoria de la prezenta literă dacă disciplinele de la profilurile de arte, sport, teologic, militar etc. se predau în toate clasele nivelului de studii;

j1) instituție de învățământ extrașcolar artistic complementar – școală de arte (muzică, teatru, arte plastice, dans etc.). În instituțiile de învățământ extrașcolar artistic complementar se predau doar disciplinele de profil artă (muzică, teatru, arte plastice, dans etc.);

k) instituţie de învățământ superior – universitate, academie de studii, institut, şcoală superioară, şcoală de înalte studii etc.;

l) instituție de învățământ de formare continuă – universitate, institut, centru, școală etc.;

m) instituţie de învățământ extraşcolar – şcoală (de sport etc.), centru de creaţie, club sportiv, centru sportiv de pregătire a loturilor naționale, tabără de odihnă;

n) instituţie de învățământ special – instituţie specială, şcoală auxiliară.

Ca să beneficiezi de această facilitate, la Depunerea Declarației urmează să prezinți următoarelor documente confirmative:

1) pentru cheltuielile suportate pentru primele de asigurare facultativă de asistență medicală sau pentru contractarea serviciilor medicale:

– factura fiscală sau alt document ce confirmă achitarea de facto a primelor sau serviciilor medicale;

2) pentru cheltuielile aferente procurării primei de asigurare în baza contractului de asigurare încheiat în temeiul claselor de asigurări de viață, asigurări de sănătate, asigurări de incendiu și de alte calamități naturale:

– contractul de asigurare; și

– factura fiscală sau alt document ce confirmă achitarea de facto a primei de asigurare;

3) pentru cheltuielile suportate sub formă de dobânzi aferente creditului în cazul procurării primei locuințe, altul decât cel contractat prin programele de stat:

– contractul de credit; și

– extrasul din cont bancar privind dobânzile achitate pe parcursul perioadei fiscale.

4) pentru cheltuielile suportate pentru învățământul persoanelor întreținute copii:

– contractul încheiat cu instituția de învățământ;

– factura fiscală sau alt document ce confirmă achitarea de facto a plăților.