La data de 5 martie, în contextul marcării Zilei Internaționale a Femeii, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „SINDINDCOMSERVICE” a organizat, în incinta Institutului Muncii, Conferința Comisiei de Femei a Federației. Evenimentul a reunit femei sindicaliste din cadrul organizațiilor membre și a avut drept scop evidențierea rolului activ al femeilor în mișcarea sindicală, precum și informarea acestora cu privire la drepturile salariaților cu responsabilități familiale și la prevederile Convenției nr. 156 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM).
În deschiderea conferinței, Ecaterina Manastîrschi, președinta Federației „SINDINDCOMSERVICE”, a subliniat importanța contribuției femeilor în consolidarea mișcării sindicale. Potrivit acesteia, vocea femeilor în cadrul sindicatelor nu reprezintă doar o prezență, ci o forță care inspiră încredere, creează unitate și contribuie la construirea unui viitor mai echitabil pentru toți lucrătorii.
În ajunul sărbătorii de 8 Martie, lidera sindicală a transmis un mesaj de apreciere pentru implicarea și devotamentul femeilor sindicaliste din ramură, menționând că această perioadă este un prilej nu doar de a celebra rezultatele obținute, ci și de a recunoaște puterea, demnitatea și dedicația fiecărei femei. Totodată, a îndemnat participantele să rămână puternice, încrezătoare și inspirate pentru noi inițiative și începuturi în prag de primăvară.
La eveniment a participat și Lilia Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care a adresat un mesaj de felicitare femeilor sindicaliste. Aceasta a apreciat munca depusă de femeile din ramură și implicarea lor în consolidarea mișcării sindicale. În numele CNSM, Lilia Franț a evidențiat noile priorități stabilite după Congresul Confederației desfășurat anul trecut și a menționat faptul că 57% dintre membrii de sindicat la nivel național sunt femei, care își pun încrederea în sindicate pentru apărarea drepturilor lor.
Totodată, vicepreședinta CNSM a vorbit despre realizările Confederației în anul 2025, reflectate într-un pliant informativ distribuit participanților, subliniind că femeile sunt lidere active în mișcarea sindicală, în cadrul centrelor sindicale național-ramurale. În final, aceasta a încurajat femeile să rămână active și să vină cu inițiative, inclusiv pe platforma Comisiei de Femei a CNSM.
Cu un mesaj de salut și felicitare a venit și Angela Otean, președinta Comisiei de Femei a CNSM și președinta Federației „SINDLEX”. Lidera sindicală a apreciat implicarea femeilor sindicaliste din cadrul Federației „SINDINDCOMSERVICE” în promovarea politicilor de susținere și protejare a drepturilor și intereselor femeilor la locul de muncă.
Angela Otean a accentuat importanța conjugării eforturilor pentru combaterea discriminării la locul de muncă și a violenței în lumea muncii și în societate. De asemenea, aceasta a evidențiat necesitatea transpunerii prevederilor Convențiilor Organizației Internaționale a Muncii în convențiile și contractele colective de muncă, pentru a asigura o protecție mai eficientă a femeilor și a lucrătorilor cu responsabilități familiale.
În cadrul activității, Polina Fisticanu, șefă a Departamentului protecție social-economică al CNSM și formator sindical național, a prezentat participanților informații privind prevederile mai multor Convenții ale Organizației Internaționale a Muncii, precum și eforturile depuse de mișcarea sindicală pentru aplicarea acestora.
Totodată, aceasta a abordat o serie de subiecte importante legate de protecția drepturilor și intereselor salariaților, printre care: acordarea concediilor de odihnă, garanțiile și obligațiile lucrătorilor și angajatorilor în cazul salariaților cu responsabilități familiale, protecția socială a femeilor însărcinate, indemnizațiile de maternitate, impozitarea veniturilor salariale și deducerea cheltuielilor persoanelor pentru anul 2025.
La conferință au participat, de asemenea, conducători și reprezentanți ai întreprinderilor din ramura deservirii sociale și producerii de mărfuri, care au apreciat importanța dialogului și a cooperării cu organizațiile sindicale în promovarea drepturilor salariaților și consolidarea parteneriatului social.
Participantele la conferință au avut posibilitatea să discute despre provocările cu care se confruntă femeile la locul de muncă, să facă schimb de experiență și să identifice soluții pentru consolidarea protecției drepturilor acestora prin intermediul dialogului social și al contractelor colective de muncă.
De menționat că în acest an Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „SINDINDCOMSERVICE” marchează 80 de ani de la fondarea sindicatului de ramură. Sub amprenta acestui eveniment aniversar, pe parcursul anului vor fi organizate mai multe activități dedicate consolidării mișcării sindicale, promovării drepturilor salariaților și valorificării contribuției generațiilor de lideri sindicali.
Conferința Comisiei de Femei a Federației „SINDINDCOMSERVICE” a evidențiat rolul esențial al femeilor în dezvoltarea mișcării sindicale și în promovarea drepturilor salariaților. Evenimentul a reafirmat necesitatea consolidării solidarității, promovării egalității de șanse și implementării standardelor internaționale ale muncii în legislația și practica națională.
Prin implicare activă, inițiativă și solidaritate, femeile sindicaliste continuă să contribuie la construirea unui mediu de muncă mai echitabil și mai sigur pentru toți lucrătorii.

