Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) continuă să abordeze educația și formarea sindicală drept un pilon strategic în consolidarea mișcării sindicale și în promovarea drepturilor salariaților, membri de sindicat. Investiția constantă în formare și instruire are ca obiectiv crearea unor locuri de muncă mai sigure, a unor lideri bine pregătiți și a unor sindicate capabile să reprezinte eficient interesele lucrătorilor.

Pe parcursul anului 2025, mii de persoane au beneficiat de programe educaționale și de instruire, desfășurate cu implicarea directă a CNSM, Institutului Muncii, a structurilor sale teritoriale și a instituțiilor partenere.

Astfel, 2.600 de angajați au fost instruiți în cadrul proiectului educațional „Primul ajutor în protecția și siguranța angajaților – abilitate și competență esențială pentru angajat și angajator la locul de muncă”, realizat de Institutul Muncii în parteneriat cu Inspectoratul Muncii al Sindicatelor. Programul a contribuit la creșterea nivelului de siguranță și prevenție la locul de muncă.

Totodată, 2.074 de membri și lideri sindicali au participat la activități de instruire organizate de reprezentanții CNSM din teritoriu, iar 1.836 de lideri, activiști și membri de sindicat au fost formați de Centrele Sindicale Național-Ramurale (CSNR), din mijloacele CNSM. În același timp, 752 de persoane au absolvit cursurile de securitate și sănătate în muncă (SSM), nivel I și II, organizate de Institutul Muncii.

Un accent aparte a fost pus pe dezvoltarea proiectelor educaționale complexe, orientate spre leadership, tineri și viitorul mișcării sindicale. În acest context:

  • 29 de participanți din 17 CSNR au absolvit „Școala Sindicală din Moldova”, ediția a XI-a;
  • 125 de tineri au fost instruiți în cadrul proiectului „Drepturile tinerilor la locul de muncă”;
  • 153 de lideri și activiști sindicali au participat la proiectul „Abilitarea forței de muncă din Moldova: consolidarea sindicatelor și promovarea drepturilor lucrătorilor în contextul aderării la Uniunea Europeană”.

Prin aceste inițiative, CNSM reafirmă convingerea că educația sindicală este cheia unor sindicate puternice, moderne, capabile să răspundă provocărilor actuale ale pieței muncii și să apere eficient drepturile și interesele salariaților, membri de sindicat, inclusiv în contextul parcursului european al Republicii Moldova.