Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii (OIM) și Casa Națională de Asigurări Sociale, a lansat o nouă inițiativă sindicală locală în cadrul campaniei naționale de sensibilizare „Fii vocea echității la locul de muncă!”.

Astfel, în cadrul Organizației Sindicale Primare a Angajaților Î.M. Regia „AUTOSALUBRITATE”, membră a Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „SINDINDCOMSERVICE”, a fost implementată recent inițiativa cu genericul „Clauze pentru echilibru: sprijin real pentru angajații cu responsabilități familiale”, care vizează promovarea echității la locul de muncă și consolidarea protecției socio-economice a salariaților, membri de sindicat.

Este de menționat că, campania „Fii vocea echității la locul de muncă!” urmărește sporirea nivelului de informare a angajaților și angajatorilor privind drepturile la locul de muncă, promovarea egalității de șanse și identificarea soluțiilor concrete pentru concilierea vieții profesionale cu cea de familie.

În acest context, a fost organizată o sesiune de informare dedicată Convenției OIM nr. 156 privind egalitatea de șanse și egalitatea de tratament pentru lucrători și lucrătoare cu responsabilități familiale. Sesiunea a fost susținută de Polina Fisticanu, șefă a Departamentului protecție social-economică al CNSM, care a prezentat cadrul normativ național și internațional ce reglementează protecția social-economică a salariaților cu responsabilități familiale.

În cadrul prezentării, participanții au fost informați despre drepturile lucrătorilor care îngrijesc copii, persoane în vârstă sau membri ai familiei aflați în dificultate, precum și despre rolul contractelor colective de muncă în includerea unor clauze specifice care să asigure un echilibru real între viața profesională și cea de familie.

Totodată, au fost abordate subiecte ce țin de flexibilizarea timpului de muncă, concediile, protecția împotriva discriminării și importanța dialogului social în identificarea soluțiilor adaptate nevoilor salariaților.

Potrivit Federației „SINDINDCOMSERVICE”, inițiativa respectivă subliniază rolul activ al organizației sindicale în apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi, în promovarea unor condiții de muncă decente și în susținerea politicilor de echitate și incluziune la locul de muncă. Prin astfel de activități, sindicatul contribuie la consolidarea unei culturi organizaționale bazate pe respect, solidaritate și responsabilitate socială.

Mai multe informații despre campania „Fii vocea echității la locul de muncă!” pot fi accesate aici: https://sindicate.md/c156.