La data de 25 noiembrie 2025, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a organizat, în incinta Casei Sindicatelor, un eveniment dedicat informării angajaților despre drepturile lucrătorilor și lucrătoarelor cu responsabilități familiale și combaterea stereotipurilor de gen, desfășurat în cadrul campaniei „Fii vocea echității la locul de muncă!”.

La activitate au participat peste 40 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, membri ai Sindicatului „SALVATORUL”.

Evenimentul a marcat, lansarea unui nou proiect în cadrul campaniei naționale „Fii vocea echității la locul de muncă!”, care promovează egalitatea de șanse și tratament pentru toți angajații, în conformitate cu Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 156.

Deschiderea evenimentului a fost susținută de dna Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, care ulterior a abordat tema negocierii și stabilirii drepturilor și garanțiilor suplimentare pentru lucrătorii cu responsabilități familiale.

În partea a doua a evenimentului, Iuliana Strunga, secretar general adjunct al Federației, a prezentat campania de informare privind combaterea stereotipurilor de gen, subliniind importanța egalității de șanse și a tratamentului echitabil pentru toți angajații cu responsabilități familiale.

Convenția OIM nr. 156, adoptată în 1981, privind egalitatea de șanse și tratamentul echitabil pentru lucrătorii și lucrătoarele cu responsabilități familiale, este un instrument internațional esențial, care recunoaște importanța susținerii angajaților care îmbină responsabilitățile familiale cu obligațiile profesionale.

Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele care contribuie la crearea unui mediu de muncă echitabil, incluziv și sigur pentru salariații din domeniul ordinii publice, securității statului și educației, în spiritul solidarității și responsabilității sociale.

Amintim că, campania națională „Fii vocea echității la locul de muncă!” este desfășurată de CNSM cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii, în parteneriat cu Casa Națională de Asigurări Sociale. Detalii despre campanie pot fi accesate aici: https://sindicate.md/c156.