La data de 5 noiembrie 2025, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu susținerea Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor, a desfășurat seminarul de instruire „Participarea reprezentanților salariaților la administrarea unității pentru apărarea drepturilor și intereselor salariaților”.
Activitatea a fost destinată unui grup de 25 de lideri și activiști sindicali din cadrul organizațiilor sindicale primare (OSP) și a avut drept obiectiv consolidarea capacităților acestora de a înțelege și aplica dreptul sindicatelor de a participa la administrarea unității economice.
Seminarul a fost facilitat de doi formatori sindicali naționali: doamna Stela Strătilă-Sîrbu, consilier juridic în cadrul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, și domnul Sergiu Suruceanu, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice”.
Pe parcursul instruirii, participanții au analizat problemele cu care se confruntă membrii de sindicat la nivel de unitate și impactul acestora asupra drepturilor colective ale salariaților. Un accent deosebit a fost pus pe cadrul legal care garantează dreptul sindicatelor de a participa la administrarea unității, precum și pe instrumentele juridice disponibile pentru protejarea și exercitarea acestui drept.
De asemenea, formatorii au prezentat formele concrete de participare a sindicatelor la administrarea unității, inclusiv mecanismele de reprezentare și consultare în procesul de luare a deciziilor. Participanții au discutat despre consecințele nerespectării acestui drept, atât asupra dialogului social și protecției membrilor de sindicat, cât și asupra performanței organizaționale.
În urma seminarului, participanții și-au dezvoltat abilități de analiză și aplicare a legislației și a instrumentelor sindicale, necesare pentru asigurarea unei participări active și eficiente a sindicatelor la administrarea unităților economice.
Prin această activitate, CNSM a contribuit la consolidarea cunoștințelor liderilor sindicali privind drepturile sindicatelor, la dezvoltarea capacității de identificare și soluționare a problemelor membrilor de sindicat și la întărirea rolului sindicatelor în promovarea dialogului social. Totodată, seminarul a sporit gradul de conștientizare privind consecințele nerespectării dreptului sindicatelor de a participa la administrarea unității și a încurajat aplicarea practică a cadrului legal pentru protejarea intereselor colective ale angajaților.

