La 1 octombrie 2025, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat în orașul Basarabeasca o activitate de informare cu genericul „Egalitatea de tratament pentru lucrătorii și lucrătoarele cu responsabilități familiale în Republica Moldova”, desfășurată în cadrul campaniei naționale „Fii vocea echității la locul de muncă!”.
Activitatea a reunit salariați din diverse domenii de activitate, membri de sindicat, care au discutat despre drepturile sociale și economice, provocările și soluțiile legate de asigurarea unui tratament echitabil la locul de muncă.
În cadrul evenimentului au intervenit Alexandra Pereverzeva, reprezentanta CNSM în raionul Basarabeasca, care a menționat rolul sindicatelor în apărarea drepturilor lucrătorilor la nivel local, precum și Sergiu Iurcu, consilier superior în Departamentul protecție social-economică al CNSM și formator sindical național, care a prezentat informații practice și recomandări pentru aplicarea corectă a legislației muncii în domeniul egalității de tratament.
De asemenea, Sergiu Iurcu s-a referit la importanța ratificării Convenției Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 156 care vizează asigurarea egalității de șanse și de tratament pentru salariații ce au în grijă copii sau alți membri ai familiei, și a comunicat despre prevederile acesteia.
Elena Anton, șefa Departamentului organizare, educație și informare al CNSM, a subliniat importanța promovării principiilor de egalitate și a sprijinirii salariaților care îmbină responsabilitățile profesionale cu cele familiale.
Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări, să discute despre dificultățile întâlnite în practică și să primească răspunsuri de la specialiștii CNSM, contribuind astfel la consolidarea cunoștințelor privind protecția socială și drepturile salariaților cu responsabilități familiale.
Prin aceste inițiative, CNSM confirmă consecvent preocuparea sa pentru promovarea unor condiții de muncă echitabile și pentru garantarea respectării drepturilor fundamentale ale lucrătorilor din Republica Moldova.
Campania „Fii vocea echității la locul de muncă!”, lansată de CNSM în mai 2025, desfășurată cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii, în parteneriat cu Casa Națională de Asigurări Sociale, are ca scop sensibilizarea opiniei publice și mobilizarea lucrătorilor pentru respectarea drepturilor egale la locul de muncă.