În cadrul Forumului Economic România–Republica Moldova, desfășurat la Chișinău, la data de 17 septembrie 2025, Sergiu Sainciuc, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a avut o întrevedere cu Sterică Fudulea, președintele Consiliului Economic și Social (CES) din România, și cu Lorena Stoian, secretar general al CES România.

Pe parcursul discuțiilor, părțile au efectuat un amplu schimb de opinii privind situația actuală a dialogului social în cele două state, subliniind importanța consolidării acestuia pentru buna funcționare a economiei și pentru protecția drepturilor lucrătorilor.

Un subiect central al discuțiilor a fost prezentarea viziunii societății civile din Republica Moldova privind crearea Comitetului Economic și Social din Moldova (CESM), accentuând importanța semnării recente a Memorandumului de Înțelegere și pașii care urmează a fi efectuați în vederea instituirii acestei structuri consultative.

Reprezentanții celor două părți și-au exprimat deschiderea de a dezvolta relații de cooperare în procesul de constituire a CESM, prin:

  • dezvoltarea de proiecte comune,
  • oferirea de consultanță și expertiză,
  • schimb de experiență și bune practici,
  • organizarea de întruniri și platforme de dialog între reprezentanții societății civile din Republica Moldova și CES România.

Această colaborare este privită ca un pas important pentru întărirea parteneriatului social și pentru promovarea unor politici care să reflecte mai bine interesele lucrătorilor, angajatorilor și ale întregii societăți, în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Menționăm că Forumul Economic România–Republica Moldova a fost organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA), sub egida Băncii Naționale a Moldovei, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților de stat, lideri economici, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai sindicatelor și ai societății civile, oferind o platformă relevantă pentru consolidarea legăturilor bilaterale.