În perioada 5–7 septembrie curent, la Casa de odihnă „Campingul din Vadul lui Vodă”, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), în parteneriat cu SA „Moldovagaz”, a organizat Spartachiada salariaților din ramura gaze – ediția a XXXI-a a FSCRE și ediția a XXI-a a SA „Moldovagaz”.

Evenimentul, desfășurat în ajunul sărbătorii profesionale „Ziua lucrătorului din sistemul gaze și petrol”, a adunat peste 500 de participanți – salariați și membri de sindicat – în competiții sportive diverse, menite să încurajeze modul sănătos de viață, prietenia și solidaritatea sindicală.

La deschiderea festivității, Margareta Strestian, președinta FSCRE, a subliniat importanța tradițiilor sportive în ramură, dar și rolul activităților de acest tip pentru promovarea sănătății, a culturii fizice și a spiritului de echipă în rândul membrilor de sindicat.

Cu un mesaj de salut a venit și Lilia Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Dumneaei a evidențiat faptul că astfel de evenimente reprezintă nu doar o competiție sportivă, ci și o dovadă a unității sindicale și a preocupării continue pentru bunăstarea și sănătatea membrilor de sindicat.

De asemenea, în cadrul ceremoniei festive, Lilia Franț a înmânat distincția sindicală supremă „Insigna de Onoare” a CNSM unor sindicaliști și parteneri sociali din ramură, în semn de recunoaștere a meritelor deosebite și a contribuției la dezvoltarea sectorului.

Programul Spartachiadei a inclus, pe lângă probele sportive tradiționale, și Turul de Ciclism – ediția a III-a, desfășurat pe traseul Arena Chișinău – Vadul lui Vodă, care a adunat zeci de cicliști amatori.

Mai multe informații, inclusiv rezultatele finale ale competițiilor, pot fi consultate pe pagina de Facebook a FSCRE.