În ajunul noului an de studii, la solicitarea Federației Sindicale a Educației și Științei, specialiștii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) – Vasile Siloci și Vladimir Gorban – desfășoară săptămâna curentă mai multe activități de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) în instituțiile de învățământ din raionul Anenii Noi.
Potrivit inspectorului de muncă Vasile Siloci, instruirile s-au axat pe aspecte precum: elaborarea instrucțiunilor și ordinelor la nivel de unitate, perfectarea pachetului de documente necesare, procesele-verbale de evaluare a condițiilor nocive de muncă, implementarea măsurilor de prevenire a riscurilor profesionale.
„Domeniul securității și sănătății în muncă este unul de importanță majoră pentru sindicaliști. Este necesar să organizăm constant instruiri pentru persoanele responsabile, astfel încât acestea să cunoască setul de documente și măsurile de prevenire, pentru a asigura protecția eficientă a tuturor celor implicați în procesul educațional, dar și din alte domenii, pentru a elimina factorii de risc”, a subliniat Vasile Siloci.
Tematicile abordate în cadrul instruirilor includ: reglementările și cerințele minime din domeniul SSM, obligațiile angajatorului și drepturile salariaților, instruirea personalului, utilizarea echipamentelor de protecție individuală și colectivă, precum și răspunderea pentru nerespectarea actelor normative. Totodată, inspectorii au atras atenția asupra problemelor persistente – lipsa specialiștilor SSM în multe unități, pregătirea insuficientă a persoanelor responsabile și capacitățile reduse de evaluare a riscurilor profesionale.
Activitățile vor continua și săptămâna viitoare, când specialiștii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor vor desfășura noi instruiri la Chișinău, la solicitarea Federației Sindicatelor din Domeniile Cooperației de Consum, Comerțului și Antreprenoriatului din Republica Moldova „Moldsindcoopcomerț”, și la Leova, la solicitarea Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova.