Membrii Consiliului General al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) s-au întrunit în perioada 22–29 iunie 2025, în România, în cadrul Forumului anual cu genericul „Muncă decentă și consolidarea dialogului social”, organizat în scopul instruirii și perfecționării continue a activului sindical.
Evenimentul a fost deschis de președinta FSCRE, Margareta Strestian, care a subliniat importanța formării liderilor sindicali prin metode moderne de instruire, schimb de experiență și dezvoltarea abilităților profesionale. Potrivit acesteia, Forumul a devenit o platformă consolidată, cu noi tendințe educaționale și practice, răspunzând provocărilor actuale din domeniul muncii.
Agenda Forumului a cuprins paneluri de lucru tematice, axate pe subiecte importante pentru mișcarea sindicală, precum:
- acțiuni comune și perspective asupra viitorului muncii;
- promovarea muncii decente, a dialogului și justiției sociale;
- actualizări privind activitățile IndustriALL Global Union;
- negocierea în companiile multinaționale;
- Pilonul European al Drepturilor Sociale;
- egalitatea de șanse și condiții echitabile de muncă;
- protecție socială și incluziune;
- contracte colective de muncă și negocieri salariale eficiente.
Participanții au fost antrenați în activități interactive, tehnici de negociere, jocuri de rol și exerciții de comunicare. În cadrul a trei grupuri de lucru, sindicaliștii au elaborat proiectul Strategiei FSCRE 2025–2030 pentru Congresul VIII, abordând teme precum: salarii echitabile, sănătate și securitate în muncă, educație sindicală continuă, egalitate de gen, drepturi ale lucrătorilor și ale sindicatelor, precum și consolidarea dialogului social.
Un moment important al Forumului a fost vizita de lucru în orașul Târgu Mureș, unde liderii FSCRE au avut o întrevedere productivă cu reprezentanții Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA” din România.
La încheierea activităților, președinta FSCRE a oferit sindicaliștilor Certificate de participare, mulțumindu-le pentru implicare activă și spiritul de colaborare manifestat pe parcursul Forumului.
Acest Forum reconfirmă angajamentul FSCRE față de formarea continuă a liderilor sindicali și consolidarea unui parteneriat social durabil, în beneficiul tuturor lucrătorilor.