Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „SINDINDCOMSERVICE” își reconfirmă angajamentul față de drepturile salariaților, alăturându-se campaniei naționale „Lucrează legal pentru un viitor asigurat!”, lansată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

Această inițiativă are drept scop promovarea muncii legale și a protecției sociale a angajaților, contribuind la combaterea economiei informale și la consolidarea respectării legislației muncii în Republica Moldova.

În acest context, pe data de 28 mai 2025, Federația „SINDINDCOMSERVICE” a organizat un seminar de instruire în domeniul legislației muncii, desfășurat în incinta Institutului Muncii al CNSM. Evenimentul a reunit 70 de participanți – membri de sindicat, specialiști în resurse umane, juriști și alți profesioniști interesați de aplicarea corectă a normelor legale în raporturile de muncă.

În mesajul său de deschidere, președinta Federației, Ecaterina Manastîrschi, a subliniat importanța instruirii continue și a evidențiat implicarea activă a organizației în campania „Lucrează legal pentru un viitor asigurat!”, pe care o consideră un pas important spre garantarea drepturilor fundamentale ale salariaților și promovarea muncii decente.

Seminarul, condus de specialista în resurse umane, Liuba Mursa, a abordat subiecte importante precum reglementările privind concediile, formele de salarizare, controlul de stat al raporturilor de muncă și sancțiunile aferente. Participanții au beneficiat de sesiuni interactive și de exemple practice care i-au ajutat să înțeleagă mai bine implicațiile modificărilor legislative recente.

Campania „Lucrează legal pentru un viitor asigurat!” este organizată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii și al Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției.

Mai multe detalii despre campanie, le puteți accesa pe https://sindicate.md/lucrez-legal.