Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat astăzi, 29 mai 2025, un seminar de instruire dedicat Convenției nr. 190 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), care abordează problematica violenței și hărțuirii în lumea muncii. La activitate au participat peste 50 de sindicaliști din raionul Cantemir.
Ana Moldovanu, consilier superior în Departamentul protecție social-economică al CNSM, a menționat că seminarul a avut ca scop consolidarea capacităților liderilor și activiștilor sindicali în vederea prevenirii și combaterii oricărei forme de violență la locul de muncă. În cadrul seminarului, au fost discutate conceptele-cheie ale Convenției, cum ar fi violența bazată pe gen, hărțuirea psihologică și sexuală, discriminarea și mecanismele de protecție a angajaților.
Ludmila Țurcanu, reprezentanta CNSM în raionul Cantemir, a subliniat importanța acestor activități pentru informarea și instruirea salariaților din teritoriu, astfel de seminare contribuie la promovarea unui mediu de muncă sigur, respectuos și echitabil.
Amintim că, Convenția nr. 190 a OIM a fost ratificată de Republica Moldova în anul 2024 și este primul instrument internațional care stabilește un cadru legal clar pentru eradicarea violenței și hărțuirii în toate formele lor din mediul profesional.
Prin astfel de activități, CNSM continuă seria instruirilor pe întreg teritoriul țării, reafirmând angajamentul său față de drepturile lucrătorilor, promovarea justiției sociale, combaterea violenței și hărțuirii în lumea muncii și societate.