În Republica Moldova, munca nedeclarată rămâne o realitate dureroasă pentru zeci de mii de cetățeni – oameni lipsiți de siguranță, de drepturi, de viitor. În același timp, bugetul public este grav afectat, iar sectoare-cheie precum agricultura, construcțiile și comerțul devin tot mai vulnerabile.
„Lucrează legal pentru un viitor asigurat!” este genericul unei campanii de informare lansate recent de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.
Iniţiativa este implementată cu ajutorul Organizației Internaționale a Muncii și a Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției și se axează pe informarea populației despre riscurile economiei informale și necesitatea consolidării eforturilor pentru un viitor asigurat al salariaților.
Riscurile economiei informale, importanța angajării legale, eforturile comune de reducere a muncii nedeclarate și construirea unei piețe a muncii echitabile, sigure și sustenabile în Republica Moldova sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
Invitaţii ediţiei sunt: Sergiu Sainciuc – vicepreședinte CNSM; Alexandru Ghețu – jurist Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova.
Moderator şi producător – Elena Guțu.