În perioada 24–25 mai 2025, peste 340 de membri ai organizațiilor sindicale afiliate Federației Sindicatelor din Comunicații din Moldova (FSCM) s-au reunit la Vadul lui Vodă, pentru a participa la cea de-a XXII-a ediție a Spartachiadei. Evenimentul sportiv a celebrat nu doar competiția, ci și spiritul de echipă, sănătatea și solidaritatea în rândul lucrătorilor din domeniul comunicațiilor.
Deschiderea oficială a fost marcată de discursul președintei FSCM, Elizaveta Iurcu, care a încurajat participanții să promoveze un stil de viață activ. Alături de ea, Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a salutat inițiativa de a consolida mișcarea sindicală prin sport și recreere.
Participanții au concurat la mai multe probe sportive, inclusiv dame, șah, tenis de masă, volei, minifotbal, darts, iar noutatea ediției a fost proba „Bătălia portarilor”, care a adus un plus de adrenalină și entuziasm. Atmosfera de competiție a fost completată de susținerea sinceră a copiilor și familiilor participanților, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a solidarității.
Pe podiumul competiției s-au aflat echipe reprezentând instituții precum Î.M. „Orange” S.A., S.A. „Moldtelecom”, Î.S. „Radiocomunicații”, Centrul Tehnologii Informaționale în Finanțe, și Centrele de Poștă Căușeni și Orhei. Câștigătorii au fost premiați cu diplome și cupe în cadrul unei ceremonii festive.
FSCM a mulțumit tuturor participanților, liderilor sindicali și administratorilor de întreprinderi pentru implicare și sprijin, subliniind că succesul evenimentului a fost posibil datorită efortului colectiv.
„Spartachiada a XXII-a a fost o reușită datorită fiecăruia dintre voi!”, a transmis președinta Elizaveta Iurcu, în încheierea unei ediții pline de energie, fair-play și prietenie.
Clasamentul final poate fi accesat pe pagina web a organizatorilor: www.fscm.md.