Sprijinirea familiilor, promovarea egalității de șanse și dezvoltarea locală durabilă, au fost subiectele centrale ale atelierului de validare și consultare participativă cu genericul „Servicii de îngrijire pentru copii sub 3 ani în Ungheni: Rezultate și direcții de acțiune”, organizat la Ungheni pe 21 mai. Evenimentul a avut ca scop crearea unui cadru participativ pentru analizarea, validarea și co-crearea direcțiilor de acțiune în vederea extinderii serviciilor alternative de îngrijire pentru copiii sub 3 ani în localitate.
La atelier au participat o gamă largă de părți interesate, incluzând reprezentanți ai Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Confederației Naționale a Patronatelor, administrației publice locale, Agențiilor ONU (inclusiv Organizația Internațională a Muncii), prestatori de servicii, parteneri de dezvoltare și părinți. Din partea CNSM, au fost prezente Elena Anton, șefa Departamentului organizare, educație și informare, și Lilia Savin, vicepreședinta Comisiei de Femei.
Participanții, împărțiți în trei grupuri de lucru mixte, au analizat și validat modele de servicii alternative de îngrijire, propuse într-o foaie de parcurs. Elena Anton de la CNSM a comunicat pe marginea acestor modele, care includ servicii personalizate în proximitatea familiei, servicii comunitare cu program flexibil, servicii dezvoltate prin parteneriate și extinderea programului. Acestea se referă la unități de tip familial, servicii individualizate la domiciliul copilului, centre comunitare cu acces ocazional, creșe modulare organizate în ture, centre de îngrijire cofinanțate de angajatori și servicii de îngrijire în ture de seară, week-end sau noapte.
Obiectivele specifice ale atelierului au vizat prezentarea concluziilor unui studiu privind serviciile existente și lacunele identificate, consultarea participativă a părților interesate (autorități, părinți, angajatori, specialiști din educație și sănătate), generarea de propuneri pentru politici și intervenții locale sustenabile, și promovarea parteneriatului public-privat în dezvoltarea serviciilor de îngrijire timpurie.
Exercițiul de cartografiere a cererii și ofertei de servicii de îngrijire a copiilor sub 3 ani este pilotat în Ungheni, cu intenția de a fi replicat și în alte orașe ale țării. Acest demers are ca scop sprijinirea autorităților publice și a partenerilor în dezvoltarea de soluții adaptate local pentru extinderea și diversificarea serviciilor, contribuind astfel la facilitarea participării femeilor pe piața muncii și la dezvoltarea economică locală.
Evenimentul a fost organizat de OIM, în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni, beneficiind de sprijinul metodologic al companiei Civitta și de sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.