Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a încheiat cu succes Festivalul creației artistice „Sub Semnul Luceafărului”, un eveniment dedicat promovării valorilor culturale naționale și internaționale și stimulării implicării membrilor de sindicat în viața culturală.
Ediția din acest an, desfășurată în perioada martie – mai 2025, a culminat cu o etapă finală impresionantă, găzduită de Casa Sindicatelor, pe 16 și 17 mai.
Festivalul a fost structurat în două etape distincte: o etapă teritorială, organizată de fiecare organizație raională/municipală FSEȘ, urmată de etapa finală la Chișinău. Participarea la faza finală a fost condiționată de organizarea prealabilă a etapei teritoriale, asigurând astfel o selecție riguroasă a celor mai bune numere artistice.
La etapa finală au concurat 23 de Centre Sindicale Ramural Teritoriale, care au adus în lumina reflectoarelor cele mai talentate ansambluri și soliști din instituțiile de învățământ general. Printre localitățile reprezentate s-au numărat Anenii Noi, Basarabeasca, Bălți, Cahul, Călărași, Chișinău, Căușeni, Cimișlia, Drochia, Dondușeni, Florești, Glodeni, UTA Găgăuzia, Hâncești, Leova, Nisporeni, Râșcani, Sângerei, Soroca, Ștefan Vodă, Șoldănești, Taraclia și Telenești.
În total, 745 de participanți au urcat pe scenă, demonstrând un spectru larg de talente în diverse genuri artistice: ansambluri vocale, ansambluri de muzică ușoară/vocal-instrumentale, ansambluri folclorice, orchestre de muzică populară/tarafuri, ansambluri de dansuri populare și moderne, soliști vocali și instrumentiști, precum și declamatori.
Organizatorii au mulțumit tuturor participanților pentru momentele artistice oferite publicului, subliniind importanța evenimentului în susținerea și promovarea creației artistice în rândul angajaților din învățământ.
Mai multe detalii despre festival, le puteți accesa pe pagina de Facebook a FSEȘ: https://www.facebook.com/sindicat.educatie.