Un seminar instructiv, organizat de Centrul Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei, a reunit astăzi, 12 mai, la Institutul Muncii, 65 de lideri sindicali din capitală pentru a discuta despre drepturile și protecția salariaților din educație, precum și provocările legislative curente.
Margareta Sârbu, președinta Centrului Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei, a subliniat importanța unității sindicale și rolul activ pe care liderii sindicali trebuie să-l joace în promovarea unui mediu educațional echitabil și protejat. Sindicalista a făcut un apel la consolidarea parteneriatului dintre sindicate, managerii instituțiilor și autoritățile publice.
Printre subiectele abordate s-au numărat: elaborarea Convenției colective de muncă, la nivel municipal, pentru anii 2026–2030; aplicarea Legii nr. 34 din 29.02.2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și modificarea unor acte normative.
Este de menționat că, Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-economică al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a comunicat în cadrul activității un șir de aspecte cu privire la protecția social-economică, asigurările sociale și pensiile, impozitarea veniturilor salariale.
Potrivit organizatorilor, seminarul a fost unul interactiv, facilitând schimbul de bune practici între liderii sindicali și consolidând rolul formativ al organizației sindicale municipale. Seminarul va continua și mâine, cu participarea unui alt grup de sindicaliști.
Precizăm că, aceste instruiri sunt organizate cu sprijinul Federației Sindicale a Educației și Științei și al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.