Laboratorul Controlul Factorilor de Risc (în continuare LCFR) al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), acreditat conform standardului SM EN ISO/IEC 17025:2018 (Certificatul de Acreditare nr. LÎ-128 din 16.01.2020), prestează servicii de măsurare a factorilor fizici (microclimat, iluminat, zgomot, vibrație și câmp electromagnetic), în mediul ocupațional și ambiant gratis pentru solicitanții care sunt membri de sindicat.
Măsurările instrumentale se efectuează în baza unei Cereri de solicitare a măsurărilor, de model prestabilit, cod: CSM 7.1, care se depune de către președinții centrelor sindicale național-ramurale la solicitarea persoanelor fizice și juridice, membri de sindicat.
Cererea de solicitare a măsurărilor factorilor fizici, cod: CSM 7.1 (PDF), se îndeplinește conform cerințelor stipulate în cerere și include următoarele informații:
- Date generale despre solicitant, inclusiv datele de pașaport ale solicitantului (denumirea juridică, adresa, numele și datele de contact ale conducătorului entității și a președintelui organizației sindicale primare (OSP));
- Partea A: informații privind contul bancar al solicitantului;
- Partea B: o referire cu privire la măsurările solicitate (care factori fizici se solicită, mediul de examinare, documentarea (DN[1] la metoda de măsurare), numărul locurilor de muncă la care se vor efectua măsurările și/sau numărul de încăperi/puncte de măsurare); obligațiile solicitantului și declarația de acceptare a regulii de decizie p.7.1.3 din Manualul Sistemului de Management al laboratorului) clic aici;
- Partea C: stabilește o listă de documente obligatorii și suplimentare (după caz) necesare de prezentat în copie și de anexat la cererea în cauză. (exemple: Fotografia zilei de muncă – clic aici; Informație nr. lucrători în condiții nefavorabile – clic aici). Lista este însoțită de un tabel desfășurat pentru analiza documentelor anexate, care se îndeplinește, doar, de specialiștii LCFR, în procesul examinării cererii;
- Partea D: reprezintă, un acord al laboratorului pentru efectuarea măsurărilor solicitate, astfel, se confirmă factorii fizici care vor fi supuși măsurărilor instrumentale și numărul acestora, mediul de activitate, metodele de măsurare utilizate în conformitate cu documentele normative în vigoare și executorii măsurărilor din cadrul LCFR.
Notă: completarea cererii se efectuează prin introducerea de date, bifare sau subliniere și anexarea copiilor documentelor obligatorii și suplimentare (după caz).
Cererea de solicitare se depune în cancelaria CNSM, unde se înregistrează și după avizarea de către Președintele CNSM, se îndreaptă în LCFR.
La primire, șeful de laborator de comun cu specialiștii analizează Cererea de solicitare a măsurărilor factorilor fizici, cod: CSM 7.1, verifică conținutul solicitării, care trebuie să fie complet și corect, prezența setului de documente obligatorii anexate la cerere, care sunt necesare pentru planificarea și îndeplinirea calitativă a măsurărilor instrumentale.
Deseori, la completarea Cererii de solicitare a măsurărilor, în special, pentru măsurările de zgomot sau vibrație la locul de muncă, beneficiarii/clienții se confruntă cu greutăți în elaborarea cronometrajului timpului de lucru a lucrătorului. În acest caz, LCFR pune la dispoziție niște exemple de reper, clic aici și clic aici.
De asemenea, Șeful de laborator analizează solicitarea și din punct de vedere al posibilității LCFR pentru îndeplinirea și satisfacerea cerințelor solicitantului.
În acest context, LCFR are stabilită o procedură a sistemului de management, care reprezintă un ansamblu de acțiuni sistematice efectuate de laborator înainte de a lua în lucru solicitarea sau comanda.
În cazul când cererea îndeplinește condițiile stabilite, șeful de laborator o înregistrează în Registrul solicitărilor, cod: RSC 7.1 și organizează activitățile de prestare a serviciilor de laborator.
În cazul în care, solicitarea nu este clară, se face legătura cu solicitantul prin e-mail sau scrisoare pentru precizări și/sau soluționarea neclarităților.
La acceptarea cererii de solicitare, termenii preventivi de efectuare a măsurărilor/încercărilor factorilor fizici și evaluării rezultatelor se apreciază în dependență de nr. unităților economice din lista aprobată, de volumul măsurărilor și se comunică solicitantul prin e-mail, telefon.
Dacă în rezultatul analizei cererii, se constată că LCFR nu poate să răspundă în întregime cerințelor solicitate, beneficiarul/clientul se informează, cu justificarea corespunzătoare a respingerii prin e-mail sau scrisoare.
Dacă o cerere de solicitare a măsurărilor, cod CSM 7.1, necesită corectări adiționale, după ce s-au început lucrările, procesul analizei se repetă, se stabilesc soluțiile după caz şi se comunică solicitantul prin e-mail sau scrisoare.
Dacă din motive obiective (defectarea aparatajului, lipsa de personal, etc.) anumite măsurări din cadrul cererii de solicitare nu pot fi executate la timp, beneficiarul/clientul este anunțat la fel prin e-mail sau scrisoare. După caz, solicitantului i se comunică și termenii rezonabili (necesari pentru înlăturarea neconformităților) de reluare a activităților de măsurare.
În cazul când termenul nu satisface beneficiarul/clientul, i se recomandă serviciile unor laboratoare analogice.
În activitatea sa, LCFR colaborează permanent cu beneficiarii/clienții și cu reprezentantul organizației sindicale al acestora pentru a clarifica solicitarea clientului, după caz, a comunica regula de decizie privitor la corespunderea factorului fizic măsurat valorilor limită stabilite de legislația în vigoare şi pentru a monitoriza performanța laboratorului în legătură cu serviciile prestate.
Contacte: Sediul legal al LCFR: strada 31 August 1989, nr.129, or. Chișinău, MD-2012.
Telefon: 022 – 266537; GSM +373 67 562 133; fax: 022-234090;
e-mail: office@cnsm.md; albert.railean@cnsm.md;
web site: http://sindicate.md
[1] Lista documentelor normative de referință la metodele de măsurare a factorilor fizici vezi aici.