Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) organizează în cadrul campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale” concursul Organizațiilor Sindicale Primare. Concursul se va desfășura în perioada decembrie 2023 – martie 2024 și are drept obiectiv evidențierea și diseminarea bunelor practici, sporirea potențialului organizațiilor sindicale primare.
Cine poate să participe?
La concurs pot participa organizații sindicale primare (în continuare candidat), care au cel puțin un an de la fondare, membre ale centrelor sindicale național-ramurale (CSNR), membre ale CNSM.
Ce conține dosarul de participare?
Dosarul organizației participante poate fi depus de președintele organizației sau vicepreședinte.
Fiecare candidat urmează să prezinte dosarul de participare, completat în limba română, care va conține următoarele:
• formularul de participare (conform anexei);
• scrisoarea de intenție, care va conține inclusiv informația despre acțiunile întreprinse pe parcursul ultimului an și impactul acestora;
• recomandarea CSNR;
• acte confirmative.
Activitățile se consideră eligibile dacă sunt însoțite de documente confirmative, inclusiv imagini, link-uri către site/rețele de socializare în care sunt prezentate activitățile, alte materiale relevante.
Termene și condiții de aplicare
Dosarul va fi expediat, în perioada 1 decembrie 2023 – 15 ianuarie 2024 secretarului Comisiei de concurs (adresa de email: elena.anton@cnsm.md).
Rezultatele concursului vor fi anunțate la Gala de premiere a organizațiilor sindicale primare (28 martie 2024).
Un candidat poate depune la cel mult două categorii. Candidatul poate fi desemnat câștigător doar la o singură categorie.
Categoriile de concurs:
Pasiune şi devotament sindical
Sunt relevante: numărul membrilor de sindicat în raport cu numărul de angajați, procesul de recrutare a noilor membri de sindicat, acțiunile întreprinse pentru asigurarea bunei densități sindicale.
Excelență și creativitate sindicală
Sunt relevante: evenimente și activități sindicale, acțiuni de protecție social-economică și de informare a membrilor de sindicat.
Promovarea imaginii sindicatelor
Sunt relevante: interviuri, publicații, acțiuni de promovare a sindicatelor în mass-media, spațiul public și la entitatea economică.
Promovarea valorilor europene prin sindicat
Sunt relevante: colaborarea cu organizațiile non-guvernamentale, organizarea acțiunilor și evenimentelor ce promovează valorile europene.
Dialog social constructiv
Sunt relevante: contract colectiv de muncă încheiat, care prevede drepturi și garanții suplimentare la cele stabilite de legislația în vigoare, executarea acestuia de angajator, asigurarea dialogului permanent cu angajatorul.
Locuri de muncă sigure
Sunt relevante: monitorizarea și revizuirea constantă a măsurilor de sănătate și siguranță la locul de muncă, informarea și instruirea angajaților despre riscurile la locul de muncă, activitatea comitetului de securitate și sănătate la locul de muncă.
Protecție juridică garantată
Sunt relevante: conflicte de muncă (colective sau individuale) soluționate, monitorizarea respectării legislației la locul de muncă.
Proiecte și activități inedite
Incluziune sindicală
Sunt relevante: incluziunea diferitor categorii de membrii de sindicat (tineri, femei, pensionari, persoane cu dezabilități ș.a.) în procesul de luare a deciziilor, realizarea activităților sindicale cu participarea acestora.
Debut sindical
La categoria dată pot depune doar organizațiile create, începând cu 01 ianuarie 2022, dar care au deja realizări în domeniul sindical.
Pentru mai multe detalii accesați Regulamentul Concursului aici.