În perioada 13-14 februarie 2025, reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au reunit la stațiunea balneară „Bucuria-Sind” din Vadul lui Vodă pentru a participa la un seminar de instruire. Sindicaliștii au avut un dialog cu conducerea CNSM despre activitățile și prioritățile pentru 2025.

Președintele CNSM, Igor Zubcu, a mulțumit reprezentanților Confederației pentru activitatea desfășurată la nivel teritorial, subliniind rolul esențial al acestora în consolidarea mișcării sindicale la nivel național. Totodată, acesta a evidențiat importanța dezvoltării parteneriatului social și soluționării problemelor membrilor de sindicat din diverse domenii.

În cadrul seminarului, Igor Zubcu a comunicat despre organizarea Forumului Sindical Național „SINERGIE SOCIALĂ” pe 28 martie 2025, un eveniment de referință dedicat consolidării mișcării sindicale din Republica Moldova și dezvoltării parteneriatelor durabile. Sindicaliștii au fost îndemnați să participe activ la mobilizarea și organizarea participării liderilor din teritoriu la eveniment.

Vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc, a prezentat modificările recente la Legea Nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, explicând poziția CNSM în acest context. De asemenea, acesta a detaliat agenda de lucru a CNSM pentru 2025, incluzând subiecte de interes precum pilonul european al drepturilor sociale și Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate.

Lilia Franț, vicepreședintă a CNSM, a accentuat necesitatea promovări inițiativelor sindicale naționale în teritoriu și a consolidării comunităților sindicale locale. Aceasta a subliniat importanța colaborării cu comisiile de femei și tineret ale CNSM și a promovării active a bunelor practici pe diferite platforme.

Elena Anton, șefa Departamentului organizare, educație și informare al CNSM, a prezentat bilanțul activităților desfășurate în 2024 și planurile pentru anul curent. Cu sprijinul CNSM și al partenerilor externi, în 2024 au fost organizate 65 de activități (seminare de instruire, informare și campanii de conștientizare), cu o participare de aproximativ 3000 de persoane.

În domeniul financiar, Maia Levițchi, șefa Departamentului finanțe, contabilitate și asigurări sociale al CNSM, a explicat modificările fiscale aplicabile din 2025. Printre aspectele menționate s-au numărat noile scutiri personale pentru persoanele fizice, revizuirea impozitării salariilor și includerea organizațiilor sindicale și patronale în categoria beneficiarilor de donații pentru scopuri filantropice și de sponsorizare.

Seminarul a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru consolidarea mișcării sindicale la nivel teritorial, fiind organizat de CNSM cu sprijinul Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor și al New Democracy Fund.

Foto simbol