Astăzi, 14 noiembrie, circa 40 de lideri sindicali din raionul Nisporeni și-au consolidat capacitățile în prevenirea și eliminarea violenței și hărțuirii în muncă, în cadrul unui seminar de instruire organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu suportul Organizației Internaționale a Muncii (OIM).

Angela Morarenco, vicepreședinta Comisiei de Femei a CNSM, a informat participanții despre prevederile Convenției nr. 190 a OIM privind violența și hărțuirea în lumea muncii și demersurile CNSM în ceea ce privește ratificarea acestei Convenții de către Parlamentul Republicii Moldova.

Sindicalista s-a referit la activitățile de informare organizate de CNSM în mai multe localități ale țării care au drept obiectiv promovarea acestei Convenții și informarea activului sindical, partenerilor sociali la nivel local, despre măsurile necesare pentru combaterea acestor fenomene.

Prezentă la activitate, Nelea Rusu, coordonatoarea națională de proiect din cadrul Organizației Internaționale a Muncii, a subliniat importanța conjugării eforturilor dintre CNSM și OIM îndreptate spre combaterea și prevenirea violenței și hărțuirii la locul de muncă.

Sindicaliștii au discutat despre diverse cazuri și situații de violență și hărțuire la locul de muncă, au primit mai multe materiale informative despre subiectul abordat și au adresat diverse întrebări despre cum să dezvolte mecanisme corespunzătoare și să includă politici de prevenire și combatere a violenței și hărțuirii la nivel de unitate.

Potrivit raportului global al OIM privind violența și hărțuirea la locul de muncă, aproape unul din patru lucrători s-a confruntat cu o anumită formă de violență și hărțuire la locul de muncă în timpul vieții profesionale. În Europa și Asia Centrală, impactul asupra femeilor este și mai mare. Aproximativ 30% dintre femei declară că au suferit violență și hărțuire la locul de muncă, comparativ cu 22% dintre bărbați.

Reamintim că Convenția nr. 190 a OIM este un instrument de referință. Este primul standard internațional al muncii care abordează violența și hărțuirea în lumea muncii. Împreună cu Recomandarea nr. 206 a OIM, oferă un cadru comun de acțiune și o oportunitate unică de a modela un viitor al muncii bazat pe justiția socială.

La 28 decembrie 2023, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenția OIM nr. 190 privind eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă.