În conformitate cu agenda activităților de formare sindicală pentru anul 2024 planificată în cadrul cursului de perfecționare a formatorilor sindicali, organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cu suportul Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor (DTDA) și New Democracy Fund, Margareta Strestian, formator sindical, președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), a organizat la data de 21 februarie o activitate de instruire cu genericul „Dialogul social pentru muncă decentă”.
În deschiderea activității, la care au participat peste 20 de sindicaliști, reprezentanți ai sindicatelor în cadrul comisiilor de negocieri colective la nivel de ramură și de unitate, Margareta Strestian, formator sindical, președinta FSCRE, a specificat că scopul acesteia este de a utiliza formarea sindicală ca instrument strategic în elaborarea politicilor și consolidarea capacităților în cadrul organizațiilor sindicale.
„Ne dorim să dezvoltăm planuri educaționale și să aplicăm noi programe de formare continuă a liderilor sindicali din cadrul organizațiilor sindicale primare pentru a spori capacitățile în domeniul negocierilor colective, organizării campaniilor de informare și desfășurării activităților care să corespundă necesităților și așteptărilor actuale ale membrilor de sindicat”, a accentuat președinta FSCRE.
În cadrul discuțiilor cu participanții la activitate, formatoarea a comunicat despre mecanismele de funcționare a dialogului social, care sunt beneficiile dialogului social pentru părțile implicate în procesul dat, bunele practici în domeniul dialogului social la nivel național și european, obstacolele care stau în calea dialogului social în țară, la nivel de ramură și unitate, care sunt acțiunile necesare pentru a consolida dialogul social.
Participanții au lucrat în grupuri pentru a identifica oportunități în materie de dialog social, a spori competențele echipelor de negociere la nivel de ramură și de unitate și a discuta despre dificultățile cu care se confruntă în domeniul dialogului social, inclusiv strategii de soluționate eficientă a conflictelor de muncă.
Precizăm că obiectivul general al proiectului implementat de CNSM cu susținerea Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor și New Democracy Fund vizează consolidarea rolului mișcării sindicale în Republica Moldova și abilitarea sindicatelor în promovarea mai eficientă a drepturilor lucrătorilor.