Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au întrunit joi, 14 septembrie, în cadrul ședinței ordinare, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică, dar și de ordin organizatoric care vizează activitatea mișcării sindicale.

Astfel, membrii Comitetului Confederal al CNSM au fost informați despre măsurile întreprinse de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și autoritățile de resort în vederea excluderii taxei de înregistrare de stat pentru organizațiile sindicale.

Amintim că problema respectivă a fost abordată în repetate rânduri de CNSM în cadrul dialogului cu Guvernul Republicii Moldova. În urma consolidării tuturor eforturilor sindicatelor, precum și urmare a angajamentului și acțiunilor concrete ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale, la 31 iulie curent, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 234/2023 pentru modificarea unor acte normative (scutirea sindicatelor și patronatelor de achitarea taxei pentru înregistrarea de stat), care completează art. 10 din Legea sindicatelor nr. 1129/2000 cu alineatul 7, care prevede scutirea sindicatelor de achitarea taxei pentru înregistrare de stat.

O altă problemă dezbătută de membrii Comitetului Confederal este cea privind activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în semestrul I al anului 2023. În Notă informativă prezentă membrilor Comitetului Confederal al CNSM s-a menționat că pe parcursul semestrului I al anului 2023 au fost efectuate vizite de lucru la 178 de entități cu un efectiv de 19764 de salariați.

În cadrul vizitelor de lucru efectuate de inspectorii sindicali, au fost constatate 3648 de abateri de la prevederile cadrului legal, dintre care, 360 – în domeniul raporturilor de muncă (legislația muncii) și 3288 – în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).

Printre cele mai dese abateri depistate de către inspectori au fost enumerate: lipsa comitetelor pentru securitatea și sănătatea în muncă; lipsa instruirilor necesare a salariaților; lipsa evaluărilor riscurilor profesionale și măsurilor de protecție și de prevenire; nu sunt realizate examenele medicale prevăzute pentru anumite categorii de salariați; lipsa documentației și indicatoarelor corespunzătoare vizate de cadrul legal în domeniul SSM (instrucțiunile pe domeniul SSM pe profesii și activități, registrele de instruire în domeniul SSM, indicatoare informative, indicatoare de avertizare ș.a.); încălcarea cadrului legal vizând munca în schimburi; nu sunt stabilite graficele concediilor anuale ș.a.

Ca obiective pentru activitatea până la finele anului 2023, Inspectoratul Muncii al Sindicatelor își propune: realizarea vizitelor planificate, conlucrarea cu liderii de sindicat de toate nivelurile; realizarea măsurilor de instruire în domeniul SSM și de prevenire a accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale; susținerea creării serviciilor pentru securitate și sănătate în muncă în cadrul centrelor sindicale național-ramurale; contribuirea la crearea comitetelor pentru securitate și sănătate în muncă; participarea la implementarea în legislația Republicii Moldova a prevederilor Convenției OIM nr. 161 privind serviciile de sănătate ocupațională; intensificarea colaborării cu Inspectoratul de Stat al Muncii și inspecțiile teritoriale de muncă; întreprinderea măsurilor necesare pentru reluarea activității Laboratorului Controlul Factorilor de Risc.

Tot în cadrul ședinței din 14 septembrie, membrii Comitetului Confederal al CNSM au aprobat regulamentul concursului organizațiilor sindicale primare, desfășurat de CNSM în cadrul campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”. Concursul dat are drept obiectiv evidențierea și diseminarea bunelor practici, sporirea potențialului organizațiilor sindicale primare. Regulamentul respectiv stabilește detaliile procesului de participare în cadrul concursului organizațiilor sindicale primare, condițiile și criteriile de eligibilitate pentru participare și nominalizare a învingătorilor.

De asemenea, membrii Comitetului Confederal al CNSM au examinat diverse chestiuni cu privire la activitățile planificate pentru următoarea perioadă.