O nouă ședință a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) a avut loc la data de 17 iulie 2023. Membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective au examinat mai multe chestiuni, printre care: activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii în anul 2022, examinarea propunerilor de modificare a Legii nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor, măsurile ce vizează reforma administrativă.
Partenerii sociali au fost informați despre activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii, desfășurată în 2022. Conform informațiilor prezentate, instituția a realizat 3212 controale privind respectarea legislației și a altor acte normative în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă. În perioada de referință, din datele oferite de organul de statistică, au fost înregistrați 518 lucrători accidentați.
În context, membrii CNCNC au subliniat necesitatea consolidării capacităților profesionale și logistice ale inspectorilor de muncă, aplicarea prevederilor Convențiilor Organizației Internaționale a Muncii cu privire la activitatea inspecției muncii, respectarea standardelor în domeniul securității și sănătății în muncă și a prevederilor Contractelor Colective de Muncă, îmbunătățirea calității actului de justiție în ceea ce privește soluționarea litigiilor de muncă.
Totodată, reprezentanții Cancelariei de Stat au prezentat informația despre măsurile ce vizează reforma administrativă. În cadrul discuțiilor despre acest subiect, reprezentanții Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova „SINDASP” s-au expus pe marginea mai multor aspecte ce vizează implementarea reformei respective.
De asemenea, partenerii sociali au convenit să examineze chestiunea cu privire la salariul minim pe țară la următoarea ședință a CNCNC, unde va fi prezentată viziunea sindicatelor asupra reexaminării salariului minim pe țară.
Amintim că Comisia națională pentru consultări și negocieri colective și comisiile instituite la nivel de ramură/teritorial reprezintă structuri tripartite autonome de interes public al parteneriatului social, care se întrunesc în scopul consultării și înaintării de propuneri vizavi de domeniul muncii și problemele social-economice de interes național, de ramură și teritorial, promovarea parteneriatului social la toate nivelurile, asigurarea participării societății civile la promovarea politicilor naționale.
Înregistrarea video a ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 17 iulie 2023 poate fi accesată aici.