Comitetul Executiv (CE) al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) s-a întrunit la data de 14 iunie, în ședință ordinară, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni ce se referă la activitatea unor centre și organizații membre ale FSLC și planurile de acțiuni pentru perioada următoare.

Conform planului de activitate al Federației pentru semestrul I al anului 2023, specialiștii aparatului Consiliului Republican al FSLC au efectuat vizite de lucru în scopul verificării activității administrației și organelor sindicale în vederea respectării legislației în vigoare, Convenției Colective (nivel de ramură) și ale Statutului FSLC.

Despre situația privind activitatea administrației și organelor sindicale din cadrul Bibliotecii Naționale pentru Copii ”Ion Creangă”, în vederea respectării legislației muncii și prevederilor Convenției Colective la nivel de ramură”, membrii Comitetului au fost informați de către Tatiana Cazacu, șefa Secției protecție juridică și social-economică a aparatului Consiliului Republican al FSLC. Potrivit specialistei, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că administrația instituției depune eforturi în vederea respectării prevederilor legislației muncii și ale Convenției colective nivel de ramură, în special, plata salarială, plata pentru concediu anual de odihnă și cel suplimentar.

De asemenea, s-a menționat despre realizarea dialogului social în instituție, fiind negociat și încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Astfel, salariații și membrii de sindicat se bucură de anumite beneficii. Totuși, administrația instituției în cauză nu a reușit să asigure în deplină măsură respectarea cadrului legislativ în domeniul muncii și prevederilor Convenției colective nivel de ramură. Prin hotărârea adoptată la subiectul pus în discuție, Comitetul Executiv recomandă administrației instituției și organului sindical să întreprindă măsurile de rigoare în vederea eliminării abaterilor de la normele în vigoare.

Un alt subiect discutat de către sindicaliști se referă la activitatea Consiliilor Ramurale Cantemir și Leova ale FSLC în vederea coordonării activității organizațiilor sindicale primare din subordinea acestora, conform prevederilor statutare și regulamentare. O informație amplă la acest subiect a prezentat Nadejda Andronic, vicepreședintă a FSLC. Potrivit acesteia, confruntându-se cu diverse provocări, liderii și membrii organelor sindicale elective din cadrul Consiliilor Ramurale Cantemir ale FSLC, ce activează pe baze obștești, depun eforturi în organizarea activităților sindicale și realizarea misiunii de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor profesionale, economice, de muncă, sociale colective și individuale ale membrilor de sindicat.

Cu privire la activitatea administrației și organelor sindicale din cadrul Teatrului ”Luceafărul” și Muzeului de Artă al Moldovei, în vederea evidenței încasării și decontării cotizațiilor de membru al sindicatului în conformitate cu legislația în vigoare și prevederile Statutului FSLC, a relatat Tatiana Țulea, șefa Secției Finanțe, contabilitate și asigurări sociale a aparatului Consiliului Republican al FSLC.

De asemenea, membrii CE au discutat și aprobat planul de activitate al organelor sindicale elective (nivel național-ramural) pentru semestrul II al anului curent, care prevede convocarea și pregătirea materialelor pentru ședințele ulterioare ale Consiliului Republican și ale Comitetului Executiv, activități de formare și informare a activului sindical.

Sindicaliștii și-au propus să continue activitățile menite să reprezinte și să apere drepturile și interesele salariaților din ramura culturii și, în special, a membrilor de sindicat în vederea asigurării remunerării muncii și condițiilor sigure la locul de muncă; să dezvolte și să eficientizeze parteneriatul social ramural și dialogul social la nivel de unitate; să monitorizeze respectarea prevederilor Convenției Colective la nivel de ramură pe anii 2021-2025 și ale Contractelor colective la nivel de unitate; să consolideze instituția sindicală.

Participanții la ședință au discutat și alte subiecte. Mai multe informații despre acestea le puteți accesa pe pagina web a FSLC.