La sfârșitul săptămânii trecute, la tabăra de odihnă „Camping” din orașul Vadul lui Vodă, s-a desfășurat ediția a XVI-a a Spartachiadei Federației Sindicale „Sindenergo” a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova, cu participarea salariaților, membrilor de sindicat, de la întreprinderile din ramura energetică.
La deschiderea evenimentului sportiv, Victoria Niță, președinta Federației „Sindenergo”, și Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, au încurajat participanții la probele sportive să-și manifeste din plin abilitățile sportive și au subliniat importanța promovării modului sănătos de viață în colectivele de muncă.
Cei peste 180 de participanți, întruniți în 4 echipe, au concurat la următoarele probe sportive: minifotbal, volei feminin, volei masculin, tenis de masa, șah, joc de dame, darts și ștafeta ,,Starturi vesele”.
În urma evaluării prestației sportivilor de către un colegiu de arbitri de nivel internațional, au fost desemnați următorii învingători: locul I – echipa ,,Termoelectrica” SA; locul II – echipa ÎS ,,Moldelectrica”; locul III – echipa SA ,,CET NORD”; locul IV – echipa SA ,,RED NORD”.
După ceremonia de premiere a învingătorilor, Victoria Niță, președinta Federației „Sindenergo”, a adresat cuvinte de felicitare tuturor participanților la competiții, menționând că activitățile sportive de acest gen sunt benefice pentru bunăstarea membrilor de sindicat, contribuie la motivarea angajaților și consolidează relațiile de prietenie dintre membrii de sindicat din întreprinderile din ramură.
Mai multe detalii despre învingătorii probelor sportive, le puteți accesa pe pagina de Facebook a Federației „Sindenergo” aici.