Cu prilejul Zilei Sindicalistului, marcată anual la data de 7 iunie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat miercuri, 7 iunie, în incinta Grădinii Botanice Naționale „Alexandru Ciubotaru” un eveniment festiv care a reunit sindicaliști din diverse localități și ramuri ale economiei naționale, pentru a celebra solidaritatea sindicală și a promova valorile sindicaliste, echitatea socială și munca decentă.
În mesajul de felicitare adresat celor prezenți la eveniment, Igor Zubcu, președinte al CNSM, a subliniat că sindicatele din Republica Moldova, unite în 24 de centre sindicale national-ramurale, cu peste 5500 de organizații sindicale primare, cu un activ de circa 290 000 mii de membri de sindicat, zilnic își îndeplinesc misiunea nobilă de promovare, reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale ale salariaților, membri de sindicat.
„Stimați sindicaliști, cu prilejul zilei noastre profesionale, vreau să-mi exprim recunoștința și să aduc sincere mulțumiri tuturor celor care activează în cadrul sistemului sindical și contribuie zi de zi, cu dăruire de sine, cu devotament misiunii nobile, la promovarea și apărarea drepturilor și intereselor omului muncii, precum și veteranilor mișcării sindicale, dorindu-vă multă sănătate, prosperitate, bucurii și armonie în familiile dvs., respect, apreciere profesională și noi realizări”, a accentuat Igor Zubcu.
În discursul său, liderul mișcării sindicale din Republica Moldova s-a referit la mai multe obiective ale mișcării sindicale pentru viitor: promovarea stabilirii unui salariu minim în mărime de 50% din salariul mediu pe economie; promovarea practicii de reglementare a raporturilor de muncă prin contracte colective de muncă în toate unitățile, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare ale acestora; neadmiterea liberalizării legislației muncii în detrimentul drepturilor și intereselor salariaților, sub pretextul dezvoltării mediului de afaceri și a climatului investițional; promovarea racordării cât mai urgente a cadrului normativ național privind inspecția muncii la prevederile Convențiilor OIM nr. 81 ”Privind inspecția munci în industrie și comerț” și nr. 129 ”Privind inspecția muncii în agricultură”.
Alte obiective ale CNSM pentru următoarea perioadă includ: promovarea elaborării și aprobării unor documente de politici în domeniul combaterii economiei informale și în domeniul securității și sănătății în muncă; promovarea îmbunătățirii permanente a condițiilor de muncă și a stării de securitate și sănătate a salariaților la locul de muncă; promovarea ratificării mai multor standarde ale OIM, în vederea fortificării drepturilor și garanțiilor salariaților; consolidarea parteneriatului social în sfera muncii la toate nivelurile; promovarea excluderii taxei pentru înregistrarea de stat a organizației sindicale pentru obținerea statutului de persoană juridică, în vederea asigurării dreptului la libera asociere în sindicate.
„Astăzi, când mișcarea sindicală se confruntă cu multiple provocări, mai mult ca niciodată, este nevoie de unitate și solidaritate, de profesionalismul și devotamentul sindicaliștilor. Doar împreună și doar uniți vom reuși să consolidăm mișcarea sindicală din Republica Moldova, să asigurăm libertatea sindicală și respectarea drepturilor și intereselor salariaților-membri de sindicat, să contribuim la asigurarea unui trai decent și bunăstării oamenilor muncii”, a conchis președintele CNSM.
Cu un mesaj de felicitare la eveniment a fost prezentă Snejana Țurcanu, șefa Direcției politici în domeniul raporturilor de muncă și dialog social, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care a menționat despre importanța dezvoltării parteneriatului social pentru a soluționa problemele social-economice cu care se confruntă salariații și a accentuat necesitatea implementării Pilonului european al drepturilor sociale care reprezintă un set de angajamente politice în domeniul social.
În cadrul unei ceremonii festive, mai mulți lideri și activiști sindicali, reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale, au primit din partea conducerii CNSM diplome și Insigna de Onoare a CNSM pentru merite deosebite în activitatea sindicală.
În cadrul evenimentului, orchestra „Plai Moldovenesc” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne, a susținut un recital de muzică cu un program cultural variat. De asemenea, la eveniment au participat mai mulți interpreți autohtoni – Nicolae Ciubotaru, Snejana Frija, Nătălița Botnaru, Nelly Ciobanu, Lucia Bejenari, Igor Rusu, care au încântat publicul cu melodii și cântece îndrăgite.
Precizăm că Ziua Sindicalistului simbolizează unitatea și solidaritatea mișcării sindicale din Republica Moldova. Această zi a fost instituită după fuzionarea la 7 iunie 2007 a Confederației Sindicatelor și Confederației Sindicatelor Libere „Solidaritate”, în urma căreia a fost creat un singur centru sindical național – Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.
Ziua Sindicalistului este reprezentativă pentru sindicatele din țara noastră și înseamnă mobilizarea eforturilor de solidaritate, de regândire a acțiunilor sindicatelor de toate nivelurile, în scopul realizării echității sociale și demnității muncii.
Pentru a vedea fotografii de la evenimentul consacrat Zilei Sindicalistului, accesați pagina de Facebook a CNSM.