În perioada 2-4 iunie 2023, peste 350 de angajați din serviciile publice au participat la cea de-a VII-a ediție a Spartachiadei ramurale, organizată de către Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova „SINDASP” la Casa de odihnă „Campingul din Vadul-lui-Vodă”.
La deschiderea evenimentului sportiv au participat cu un cuvânt de salut Vlad Canțîr, președintele Federației „SINDASP”, Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, și Petru Rotaru, director al Serviciului Fiscal de Stat.
Participanții s-au întrecut la următoarele probe sportive: volei (femei, bărbați), mini fotbal, șah, dame, ștafeta. De asemenea, sindicaliștii au participat la diverse activități cultural-artistice, menite să contribuie la consolidarea spiritului de echipă.
Potrivit organizatorilor, în cadrul activităților desfășurate participanții au avut posibilitatea să facă schimb de experiență și să-și demonstreze abilitățile sportive, promovarea modului sănătos de viață în rândul salariaților fiind una dintre prioritățile Federației „SINDASP”.
Rezultatele Spartachiadei angajaților din serviciile publice, ediția a VII-a, vor fi publicate pe pagina web a Federației „SINDASP” și pe rețelele sociale gestionate de centrul sindical național-ramural.