Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită intervenția Ministerului Finanțelor în vederea asigurării respectării prevederilor cadrului legal și implementării măsurilor prevăzute de Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar pentru toți angajații din sectorul bugetar, prin acordarea alocațiilor necesare în acest sens. Despre aceasta se arată într-o scrisoare semnată de Igor Zubcu, președinte al CNSM, adresată ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi.
“În legătură cu informațiile parvenite de la unii membri de sindicat, care activează în cadrul autorităților publice locale, există incertitudinea că aceștia vor putea beneficia de sporul lunar în mărime de 1300 de lei, mai cu seamă suntem alarmanți de faptul că salariații cu un nivel de retribuire mic nu vor beneficia de majorarea salariului lunar până la 4000 de lei, care reprezintă cuantumul salariului minim pe țară și este o garanție de stat minimă în domeniul salarizării”, se arată în scrisoare.
Mai mult, sindicaliștii își exprimă îngrijorarea în legătură cu informațiile potrivit cărora în cadrul unor autorități publice locale, în legătură cu insuficiența resurselor financiare, ar putea fi suspendată plata sporului pentru cumularea de profesii (funcții) sau pentru îndeplinirea obligațiilor de muncă ale salariatului temporar absent în legătură cu insuficiența mijloacelor financiare pentru acordarea acestuia, fapt ce este inadmisibil și încalcă flagrant drepturile angajaților, care în afară de munca lor de bază îndeplinesc obligațiile personalului temporar absent.
În context, amintim că prin aprobarea Legii nr. 356 din 29.12.2022 pentru modificarea unor acte normative, au fost operate modificări la Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care prevăd acordarea sporului lunar în valoare fixă pentru angajații din sectorul bugetar, precum și stabilirea valorii minime a salariului lunar calculat pentru o funcție, cu durata normală, în mărime de 4000 de lei. Conform prevederilor Legii bugetului de stat pentru anul 2023 nr.359/2022 pentru asigurarea prevederilor cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar, a fost aprobată suma de 742 mil. de lei.
De asemenea, precizăm că săptămâna curentă Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova „SINDASP” a expediat o adresare către Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova în care se arată îngrijorați de situația tensionată și de incertitudine în care se află autoritățile publice locale în legătură cu majorarea salariilor cu 1300 de lei pe segmentul bugetar.
Foto simbol