IMG_7232

În cadrul Congresului V al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), care se desfășoară în perioada 17-22 noiembrie la Melbourne, Australia, a fost organizat un eveniment special unde sindicaliști din întreaga lume au condamnat războiul din Ucraina, și-au manifestat solidaritatea cu cetățenii ucraineni și au chemat părțile beligerante la pace.

Prezenți la lucrările Congresului V al ITUC, sindicaliștii din Ucraina au vorbit despre daunele aduse poporului ucrainean urmare a agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei, precum și despre acțiunile întreprinse de sindicate pentru susținerea populației afectate,  consecințele războiul asupra pieței muncii, dat fiind faptul că un număr impunător de locuri de muncă au fost pierdute, iar restabilirea acestora trebuie sa fie prioritară. De asemenea, sindicaliștii ucraineni au mulțumit pentru ajutorul acordat poporului ucrainean și pentru solidaritatea manifestată de comunitatea sindicală internațională.

La rândul lor, Sharan Burrow, secretar general al ITUC, și Maria Helena Andre, director al Biroului Organizației Internaționale a Muncii pentru Activitățile Lucrătorilor (ILO-ACTRAV), au vorbit despre acțiunile întreprinse de aceste structuri pentru susținerea Ucrainei, inclusiv a organizațiilor sindicale din Ucraina.

De asemenea, Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a avut o intervenție în cadrul acestui eveniment. În discursul său, liderul sindical a subliniat importanța consolidării eforturilor comune pentru soluționarea conflictului armat din țara vecină și revenirea la o viață pașnică.

Precizăm că imediat de la declanșarea războiului din Ucraina, la data de 25 februarie 2022, Comitetul Confederal al CNSM a adoptat o hotărâre cu privire la susținerea cetățenilor ucraineni refugiați din cauza războiului din Ucraina. Mii de refugiați din Ucraina au fost cazați la sanatoriile aflate la gestiunea CNSM. De asemenea, centrele sindicale național ramurale au organizat campanii de strângere de fonduri, au fost desfășurate campanii de informare și solidarizare pentru a sprijini refugiații din Ucraina.

Amintim că la Congres V al ITUC participă peste 1000 de sindicaliști din peste 120 de țări, inclusiv din Republica Moldova. CNSM a devenit membră a ITUC în anul 2010.

Lucrările celui de-al V-lea Congres al Confederației Internaționale a Sindicatelor pot fi urmărite live aici.