IMG_7593

Munca nedeclarată reprezintă aproape un sfert din economia Republicii Moldova. Se estimează că un număr de peste 192 de mii de persoane lucrează în prezent în mod ilegal, majoritatea în agricultură, construcții și comerț. Ei rămân fără nici o formă de protecție socială și se pot confrunta cu sărăcie extremă la bătrânețe. Aceste date au fost prezentate vineri, 4 noiembrie, la conferința internațională „Moldova trece pe alb: soluții pentru încurajarea tranziției spre munca legală”, care s-a desfășurat la Chișinău.

În cadrul conferinței, reprezentanți ai instituțiilor statului, societății civile,  sindicate, patronate, organizațiilor internaționale, experți naționali și internaționali, s-au expus pe marginea problemelor legate de fenomenul muncii nedeclarate, care, potrivit datelor prezentate, a dus doar în anul 2022 la un deficit de aproape 5 miliarde de lei la bugetul asigurărilor sociale, în timp ce pierderile fiscale sunt estimate la 15 miliarde de lei anual.

Prezent la lucrările conferinței, Sergiu Sainciuc, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, s-a referit în cadrul unui panel de discuții, unde a fost abordat subiectul muncii nedeclarate în agricultură, la cauzele acestui fenomen și la soluțiile care ar putea contribui la minimizarea acestuia la nivel național.

Potrivit lui Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, este important ca prevederile legislației naționale și standardele internaționale în domeniul muncii, Convenții ale OIM, Directive ale UE, să fie aplicate corespunzător. Se estimează că ponderea muncii nedeclarate în agricultură este de peste 60%. Deși a fost adoptată Legea nr. 22/2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, scopul de bază al acesteia – de a reglementa activitatea zilierilor în agricultură și a reduce caracterul informal al muncii – nu a fost atins.

Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, susține că Legea nr. 22/2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri trebuie modificată pentru a înlătura carențele existente legate de remunerarea muncii, cuantumul salariului minim, aspecte cu privire la securitatea și sănătatea muncii, protecția socială a zilierilor.

Cu referire la subiectul muncii nedeclarate în agricultură, în cadrul conferinței s-a menționat că Guvernul Republicii Moldova lucrează la mai multe politici care au drept scop reducerea informalității în sectorul cu cea mai mare rată a muncii nedeclarate. Una din politici este introducerea voucherelor de contribuții sociale, mecanism care va simplifica și mai mult plata impozitelor și contribuțiilor pentru munca ocazională în agricultură.

În context, amintim că la data de 29 iulie curent, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova au semnata în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective un Memorandum de colaborare privind intenția de a coopera în cadrul campaniei naționale „Trecem pe Alb”.

Obiectivele campaniei naționale „Trecem pe Alb”, lansate de MMPS, sunt următoarele: informarea angajatorilor și salariaților privind riscurile muncii nedeclarate și beneficiile muncii legale; consolidarea cooperării între autoritățile publice, partenerii sociali și societatea civilă pentru definirea politicilor de combatere a muncii nedeclarate și realizarea unui plan de acțiuni în acest scop; promovarea măsurilor legislative pentru accelerarea formalizării relațiilor de muncă în Republica Moldova.

Conferința internațională „Moldova trece pe alb: soluții pentru încurajarea tranziției spre munca legală” a fost organizată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în parteneriat cu Fundația Soros Moldova.