312613428_1468263626985055_7962347266313314909_n

Peste 50 de sindicaliști din raionul Șoldănești, reprezentanți ai salariaților din diferite ramuri ale economiei naționale, au participat marți, 25 octombrie, la un seminar de instruire organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care a avut obiectivul de a consolida capacitățile sindicatelor de reprezentare a salariaților la nivel de teritoriu.

Specialiștii Confederației – Sergiu Iurcu, șef adjunct, Departamentul protecție social-economica al CNSM, și Irina Ciudin, consultant superior, Departamentul juridic al CNSM, au familiarizat participanții cu cele mai recente modificări ale legislației care se referă la protecția social-economică a salariaților și dreptul muncii. De asemenea, sindicaliștii au fost informați despre inițiativele și cerințele înaintate în ultima perioadă de către CNSM în cadrul consultărilor și negocierilor cu partenerii sociali.

Reprezentanții CNSM au adus la cunoștința participanților informații detaliate cu privire la modificările și completările operate în Codul muncii prin Legea nr. 243 din 28 iulie 2022, fiind totodată informați despre obiectivele CNSM, trasate la Congresul IV, optimizarea mecanismelor de funcționare a parteneriatului social la nivel teritorial.

Vilena Bodiu, reprezentanta CNSM în raionul Șoldănești, a menționat că participanții au dat înalte aprecieri organizării unui astfel de seminar în raion. Sindicaliștii au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să afle răspunsuri de la specialiștii Confederației, să facă schimb de experiență și să-și fortifice cunoștințele în domeniul legislației muncii.

Seminarul dat face parte din activitatea organizată de CNSM cu suportul Fundației  „Fridrich Ebert Stiftung” în cadrul proiectului „Parteneriat viabil, parteneri competenți la nivel teritorial”. Anterior, activități similare au fost organizate în raionale Rezina, Briceni și Edineț.

Precizăm că prin intermediul acestei activități, Confederația urmărește să contribuie la consolidarea capacităților sindicatelor de reprezentare a salariaților, inclusiv prin cunoașterea modificărilor de ultimă oră a legislației muncii și a priorităților CNSM.