NBC_9267

Susţinerea cadrelor tinere prin acordarea de indemnizații, îmbunătățirea condițiilor de muncă, promovarea drepturilor și intereselor tinerilor specialiști, pregătirea și instruirea tinerilor, impulsionarea parteneriatului social la nivel național în domeniul politicilor de tineret, sunt doar o parte din prioritățile Comisiei de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, reuniți joi, 25 august, într-o nouă ședință de lucru.

Acestea, dar și alte propuneri cu privire la garanțiile acordate tinerilor specialiști la angajare în câmpul muncii conform repartizării, se regăsesc în setul de propuneri elaborat de sindicate, care va fi prezentat de către conducerea CNSM la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 2 septembrie.

În cadrul ședinței din 25 august, membrii Comisiei de Tineret din cadrul CNSM au pus în discuție realizarea planului de activități pe care și-au propus să-l implementeze până la finele acestui an.

În context, o chestiunea importantă abordată de sindicaliști s-a referit la organizarea Forumului IX al Comisiei de Tineret a CNSM, stabilirea planului de acțiuni și a persoanelor implicate în pregătirea acestuia. Acest Forum se va desfășura în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2022, și va avea ca tematică rolul, importanța și necesitatea fortificării organizației sindicale primare.

După cum s-a discutat, Forumul dat reprezintă o platformă de dezbateri, care va facilita schimbul de experiență, va contribui la identificarea și înaintarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă tinerii, salariați din diverse ramuri ale economiei naționale, precum și la acțiunile sindicatelor pentru soluționarea acestora iar ideile și viziunile expuse de participanți vor fi incluse în planul de activitate al CNSM pentru anul 2023.

Prezent la lucrările ședinței, Igor Zubcu, președintele CNSM, a reiterat că tinerii reprezintă o parte importantă a mișcării sindicale, iar politicile de tineret se regăsesc în prioritățile Confederației, fiind promovate la toate nivelurile în procesul de consultări și negocieri cu partenerii sociali.

Liderul sindical a îndemnat tinerii să fie activi, să fie promotori ai valorilor sindicaliste în colectivele de muncă, să ajute la rândul lor alți tineri să-și cunoască mai bine drepturile în domeniul muncii, să organizeze diverse campanii de informare, flashmob-uri de sensibilizare, să preia practici de succes în domeniul politicilor de tineret de la colegii sindicaliști din străinătate.

Președintele Confederației le-a vorbit tinerilor despre campania națională „Trecem pe Alb”, implementată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și susținută de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova, precum și despre necesitatea implicării tinerilor în combaterea economiei informale. Totodată, s-a discutat despre lansarea în timpul apropiat a unei aplicații mobile inedite, ce va fi un util instrument pentru cei interesați de activitatea sindicatelor și de noutățile din domeniul muncii și cel social-economic.

Amintim că, Comisia de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova are următoarele sarcini: implementarea politicii de tineret a CNSM, consolidarea unității de acțiuni a tinerilor sindicaliști în vederea protejării drepturilor și intereselor tinerilor membri de sindicat; elaborarea și înaintarea propunerilor pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și normativ în domeniul tineretului; participarea în procesul de educație sindicală a tinerilor și atragerea acestora în mișcarea sindicală.

Departamentul mass-media și relații internaționale