În perioada 17-19 octombrie, Biroul Organizației Internaționale a Muncii al Activităților Lucrătorilor (ILO-ACTRAV) și International Training Centre din cadrul ILO organizează la Chișinău, în incinta Institutului Muncii, un atelier de lucru la care participă peste 20 de sindicaliști din Republica…


Circa 100 de liderii sindicali din raionul Ștefan Vodă au participat marți, 17 octombrie, la un seminar de instruire organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în cadrul campaniei „Organizația primară–energia mișcării sindicale”. La lucrările seminarului au fost…

„Mediul rural - provocări și perspective pentru femei” – acesta a fost genericul mesei rotunde dedicate femeilor din mediul rural, organizată luni, 16 octombrie, de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cu prilejul Zilei Mondiale a Femeilor din…

În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) din 13 octombrie, conducerea CNSM a prezentat viziunea sindicatelor asupra reexaminării salariului minim pe țară. În opinia sindicatelor, cea mai bună măsură de reducere a sărăciei este creșterea salariului…

Interviu cu Viorica Sturza, președinta Organizației sindicale primare de la Liceul „Mihai Eminescu” din satul Sipoteni, raionul Călărași, reprezentantă a Federației Sindicale a Educației și Științei. Acesta a fost realizat în cadrul campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”,…

Pe 9 octombrie, a fost consemnată Ziua Mondială a Poștei. Cu această ocazie, la inițiativa Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova (FSCM), a fost conferit titlul onorific „Maestru în tehnologii informaționale și comunicații“ a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării…

Circa 30 de sindicaliști din Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan și Kârgâzstan s-au reunit în perioada 9-11 octombrie la Chișinău, în cadrul seminarului internațional organizat de către Centrul Regional al organizației „StreetNet International”. Activitățile desfășurate la Chișinău sunt…

7 octombrie - Ziua Internaţională a Muncii Decente. Sloganul ales de sindicatele din Republica Moldova: „E timpul pentru a creşte salariul" „E timpul pentru a creşte salariul!" E sloganul ales de sindicatele din Republica Moldova pentru a marca Ziua Internaţională…

În ajunul Zilei Mondiale a Muncii Decente, marcată anual în întreaga lume la data de 7 octombrie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat vineri, 6 octombrie, în incinta Institutului Muncii, masa rotundă cu genericul „Salariu minim conform…

Cu ocazia Zilei Mondiale a Muncii Decente din acest an, 7 octombrie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” (CNS „Cartel ALFA”) transmit un mesaj comun, subliniind importanța crucială a asigurării de locuri de…
Author Info
- Name:Ion Sclifos
- Display:Ion Sclifos
- Email:ion.sclifos@cnsm.md
- Website:http://sindicate.md
- Total Post: 1604