CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

/VIDEO/Emisiunea “Dialog Social” din 07.01.2019

09.01.2020

În prima ediție din acest an a emisiunii ,,Dialog Social” urmăriți care au fost cele mai importante activități desfășurate de mișcarea sindicală în anul 2019.

Aflăm detalii despre reluarea activității Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, precum și prioritățile partenerilor sociali în sfera social-economică pentru acest an. De asemenea, sunt prezentate informații despre acțiunile întreprinse de membrii Comisiei de Femei și Comisiei de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova în vederea promovării drepturilor și intereselor femeilor și tinerilor din țara noastră.

Totodată, facem o retrospectivă a celor mai importante vizite în teritoriu efectuate de către inspectorii de muncă de la Inspectoratul Muncii al Sindicatelor. Inspectorii au analizat cum sunt respectate prevederile legislației muncii și cerințele legate de securitatea și sănătatea în muncă la nivel de unitate și au venit cu unele recomandări.

De asemenea, punem accent pe modul cum este implementat învățământul dual, ce reprezintă acest tip de învățământ, care sunt avantajele pe care le presupune atât pentru tinerii care aleg să învețe o meserie, cât și pentru antreprenorii care susțin dezvoltarea învățământului dual.

La final, aflăm cum partenerii sociali din Republica Moldova au marcat anul trecut Centenarul Organizației Internaționale a Muncii, care este misiunea, obiectivele și realizările de-a lungul timpului ale acestei organizații. Menționăm că Republica Moldova a aderat la Organizația Internațională a Muncii în anul 1995 și a ratificat 40 de Convenții ale OIM.







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova