CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

/VIDEO/ CNSM: Tichetele de masă motivează nu doar angajații, dar și familiile lor

20.12.2019

Tichetele de masă reprezintă un instrument de motivare a angajaților care promovează și un mod de viață sănătos a acestora. Este părerea președintelui Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza.

Oleg Budza, președinte CNSM: Suntem ferm convinși că Moldova și sindicatele din Moldova trebuie să promoveze tichetele de masă pentru că este un instrument benefic pentru salariați și familiile lor. 800 de lei la un salariat ce poate fi rău în asta? El va fi în primul rând sănătos, în al doilea rând cu tichetele de masă nu este posibil să procuri băuturi alcoolice, tutun și alte lucruri care nu se permit.

Un alt beneficiu al acestui instrument este crearea noilor locuri de muncă necesare pentru buna funcționare a acestui sistem.

Oleg Budza, președinte CNSM: Uitați-vă câte locuri de muncă în cafenele și magazine s-au creat pentru că deservirea aceasta include și oamenii care deservesc pe cei care vin. Cei care au grijă de salariați, noi considerăm că trebuie să primească și unele avantaje și avantajul este că nu vor fi impozitate sursele care se îndreaptă pentru sănătatea salariaților.

De aceeași părere este și președintele Federaţia Sindicatelor de Construcţii şi Industria Materialelor de Construcţii „SINDICONS”, Victor Talmaci. El afirmă că instituția pe care o conduce a fost printre primele care și-au exprimat intenția ca tichetele de masă să ajungă și în Republica Moldova.

Victor Talmaci, președinte SINDICONS: Un lucru este cert – ele au fost așteptate de cetățenii RM și în general de salariații care muncesc în ramura construcției, iar Federația Sindicons a fost printre primele sindicate de ramură care au înaintat propuneri partenerilor sociali pentru a elabora un proiect de lege care ar putea veni în folosul salariaților de acordare a tichetelor de masă pentru fiecare zi lucrătoare.

Președintele SINDICONS susține că angajații din construcții sunt tot mai interesați ca acest bonus să fie prevăzut în contractul lor de muncă, deoarece așa sunt motivați să rămână și să lucreze acasă.

Prin acest instrument noi suntem mai aproape de oameni, mai aproape de ramură, mai aproape de țară și atunci când motivăm prin acest instrument salariații noștri înseamnă că noi avem un argument în plus ca oamenii să muncească acasă numărul salariaților care beneficiază de tichetele de masă este în creștere, salariații devin tot mai activi, ei mai insistent vin cu propuneri față de agenții economici pentru a prevedea în contractul colectiv de muncă acordarea tichetelor de masă.

73% din angajatori consideră tichetele de masă atrăgătoare din punct de vedere fiscal. Nivelul de satisfacție privind utilizarea tichetelor de masă este de 51.2% din angajatori și 46.9% din angajați sunt extrem de mulțumiți (nota 10 din 10) .

Odată cu creșterea numărului de utilizatori ai tichetelor de masă până la 100 de mii bugetul țării ar primi adițional anual 186 de milioane de lei.

Sursa: www.tv8.md







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova