CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Tinerii sindicaliști marchează Săptămâna Națională a Tineretului

14.11.2018

IMG_2950

Comisia de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat la 12 noiembrie o masă rotundă cu genericul „Suntem tineri. Vrem siguranță în viitor!” cu participarea conducerii CNSM, tinerilor sindicaliștidin cadrul centrelor sindicale național-ramurale. Astfel  a fost dat startul Săptămânii Naționale a Tineretului, marcată în țara noastră în perioada 12-18 noiembrie, curent, în cadrul căreia vor fi desfășurate mai multe evenimente axate pe problemele social-economice cu care se confruntă la momentul de față tinerii din țara noastră.

Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM, a remarcat că tinerii reprezintă mai bine de  25 de procente din numărul total de membri de sindicat din țară, ceea ce constituie un potențial enorm de dezvoltare a mișcării sindicale. El a subliniat faptul că tinerii sindicaliști se implică activ în procesul de promovare a valorilor democratice bazate pe drepturile omului, de realizare a unor proiecte pentru tineri, contribuie la promovarea imaginii sindicatelor și recrutarea de noi membri de sindicat, își asumă un rol important la dezvoltarea durabilă a țării.

Elena Stoica, președintele Comisiei de Tineret din cadrul CNSM, a prezentat o informație privind activitatea Comisiei în vederea realizării Strategiei CNSM în domeniul tineretului pentru anul 2018. În acest context, ea a menționat că activitățile tinerilor sindicaliști au fost sincronizate cu principalele domenii, direcții de activitate, obiectivele trasate de CNSM. Îndeosebi, Elena Stoica a punctat că Comisia de Tineret a organizat mai multe evenimente prilejuite de lansarea și desfășurarea anul acesta de CNSM a Campaniei naționale „Contractul colectiv de muncă – garanția drepturilor tale”, în cadrul cărora tinerii sindicaliști au discutat pe marginea clauzelor contractului colectiv de muncă, au insistat pentru respectarea acestora, au venit cu idei privind suplimentarea beneficiilor și garanțiilor pentru tineri.

Șirul evenimentelor organizate de Comisia de Tineret a CNSM, în contextul Săptămânii Naționale a Tineretului, va continua cu mai multe activități educaționale și de promovare a drepturilor tinerilor salariați într-o serie de instituții de învățământ din țară, precum și cu o campanie de informare cu genericul „Ce pierzi primind salariul în plic” în Scuarul Europei pentru a atenționa tinerii în ce privește necesitatea combaterii economiei informale.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova