CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Tineri sindicaliști din cadrul Federațiilor ”SINDICONS”, ”SINDENERGO” și ”SINDSILVA” își consolidează capacitățile organizaționale

07.11.2018

IMG-a920780f8a4968a6a79eac955a38092a-V_3

În perioada 1-3 noiembrie, Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS”, Federația Sindicală a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova “SINDENERGO” și Federaţia Sindicatelor din Silvicultură “SINDSILVA”, cu suportul Federației Internaţionale a Lucrătorilor din Construcţii și Industria Lemnului (BWI), au organizat un seminar de instruire cu participarea tinerilor sindicaliști cu genericul „Organizarea activităților sindicale, statutare, într-un sindicat democratic”.

Activitatea a urmărit să faciliteze următoarele aspecte: schimbul de experiență privind activitățile organizatorice și de recrutare a noilor membri de sindicat; implicarea tinerilor în activități de dezvoltare și consolidare a structurilor sindicale la nivel de unitate economică și nivel de ramură; dezvoltarea capacităților tinerilor în domeniul negocierilor colective și soluționarea conflictelor de muncă.

Pe parcursul celor două zile de instruire, Victor Talmaci, președintele Federației ”SINDICONS”, le-a vorbit participanților despre organizarea activității sindicale, calitățile și abilitățile unui lider sindical, funcționarea unui sindicat democratic, parteneriatul social și funcționarea Comisiilor pentru consultări și negocieri colective, cît și despre probleme actuale din activitatea Federațiilor respective.

La final, tinerii au menționat că au obținut cunoștințe noi pe care le vor aplica în direcția protecției drepturilor salariaților, membri de sindicat, și la dezvoltarea organizațiilor sindicale în care aceștia activează, prin parteneriat social la toate nivelurile. Totodată, tinerii au lansat sloganul ”NOI VREM! NOI ȘTIM! NOI FĂURIM!”, de care se vor ghida în activitatea sindicală.

Seminar de instruire organizat cu suportul BWI







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova