CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Sindicatele Transportatorilor și Drumarilor cer revizuirea instalării indicatoarelor rutiere din țară

05.11.2014

indicator

Federația Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova (FSTD) insistă ca autoritățile responsabile să organizeze o revizie a tuturor indicatoarelor rutiere din țară, care interzic staționarea și parcarea automobilelor în locurile publice.

Boris Rojnevschi, președintele FSTD, consideră că este necesar de făcut ordine în transportul auto de călători, până a aplica penalizări pentru șoferi pentru încălcările comise.

”Considerăm că este necesar atât în municipiul Chișinău, cât și alte localități ale Republicii Moldova, să fie examinată corectitudinea instalării indicatoarelor care interzic staționarea și parcarea automobilelor. De exemplu, în fața multor institute publice, a hotelurilor, a piețelor, sunt expuse o mulțime de indicatoare de interzicere de parcare. În același timp, staționarea este efectuată zilnic și nimeni nu întreprinde nimic. De fapt, mașinile parcate nu deranjează procesul de trafic. În acest caz, asemenea indicatoare ar trebui scoase și soluționată altfel această problemă”, a explicat Rojnevschi.

Președintele FSDT susține că până a fi introduse mașinile-spion ale poliției rutiere și a fi aplicate amenzi, ar trebui de analizat oportunitatea creării parcărilor, inclusiv cu plată, care ar responsabiliza conducătorii auto.

”În prezent, șoferii parchează automobilele în locurile publice pe toată ziua. Dacă parcările vor fi cu plată pe oră, atunci conducătorii auto ar fi mai responsabili și ar lua mașinile mai repede din parcare, astfel eliberând locul altora. În acest mod, le creăm comodități șoferilor și îi disciplinăm, dar nu instalăm inutil aceste indicatoare, doar ca ulterior să-i penalizăm”, a accentuat Rojnevschi.

De asemenea, Federația Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova consideră că amenda pentru încălcarea marcajului ”trecerea fără oprire –  interzisă” la semafor și trecerea neintenționată a marcajului „linie îngustă continuă” (de 4 metri în preajma semaforului), depistate prin intermediul mijloacelor tehnice video, este prea severă, în special dacă nu a fost perturbat traficul sau provocat un accident rutier. În asemenea cazuri, FSTD propune ca Parlamentul Republicii Moldova să examineze Legea privind modificarea și completarea Codului contravențional, prin care să introducă prevederea ca pentru asemenea încălcări să se aplice doar sancțiuni de amendă în cuantumul minim, dar nu și sub formă de puncte de penalizare.

Departamentul Informațional al CNSM







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova