CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Sindicatele din regiune sunt îndemnate să accelereze acțiunile de eliminare a muncii copiilor și a muncii forțate

21.07.2017

wcms_565185

Biroul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) pentru activitățile lucrătorilor (ACTRAV) a organizat o conferință regională de două zile cu privire la rolul sindicatelor din Europa în lupta împotriva muncii copiilor și a muncii forțate. La reuniune, care a avut loc în zilele de 19-20 iulie curent, în Kârgâzstan, a participat și președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Oleg Budza.

Maria Helena André, directorul OIM/ACTRAV, a subliniat rolul-cheie jucat de sindicate în eradicarea muncii copilului și a muncii forțate în regiune. Ea a încurajat participanții să-și intensifice eforturile și să accelereze acțiunile de eliminare a muncii copilului în toate formele sale până în 2025, iar a muncii forțate – până în 2030, în conformitate cu ținta 8.7. din cadrul Obiectivelor Dezvoltării Durabile ale ONU 

Cu sprijinul OIM/ACTRAV, sindicatele vor pregăti strategii și își vor coordona politicile de combatere a muncii copiilor și a muncii forțate în regiune.

Reuniunea de două zile a întrunit participanți din 15 țări din regiune – organizații sindicale internaționale și specialiști ai OIM. Aceasta face parte dintr-o serie de întâlniri regionale în vederea pregătirii pentru a IV-a Conferință globală privind eradicarea susținută a muncii copiilor, care va avea loc la Buenos Aires, între 14 și 16 noiembrie 2017.

Sursa: www.ilo.org







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova