CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Sindicatele cer repetat Guvernului acordarea premiului anual angajaților din sistemul bugetar

22.09.2021

29037369_0_0_3072_1930_1920x0_80_0_0_fbcfb2a319c6ac11a71c99bbbebf6c71

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) atrage atenția, repetat, asupra incertitudinii privind plata premiului anual, prevăzut la art. 211 al Legii 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, pentru rezultatele activității în anul 2020 și anul 2021.

Sindicaliștii au expediat în adresa Nataliei Gavrilița, prim-ministru al Republicii Moldova, Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării, Sergiu Prodan, ministrul Culturii, Anei Revenco, ministrul Afacerilor Interne, o scrisoare în care solicită contribuția acestora în vederea asigurării acordării resurselor financiare necesare pentru acordarea premiului anual mult așteptat de către salariații din sectorul bugetar.

Anterior, la 19 aprilie curent, CNSM a expediat în adresa Ministerului Finanțelor un demers prin care a solicitat de a oferi salariaților-membri de sindicat din sectorul bugetar explicațiile de rigoare vizând achitarea premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2020. Drept răspuns, Ministerul Finanțelor a informat despre faptul că prin Legea nr.257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative au fost introduse modificări în actele normative care țin de politica salarială pentru anul 2021. Prin urmare, legea, în redacția modificată, nu prevede dreptul de a beneficia de premiu anual pentru rezultatele anului 2020.

Mai mult decât atât, în răspunsul oferit de Ministerul Finanțelor, s-a remarcat că la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2021 nu au putut fi identificate mijloacele financiare necesare pentru acordarea premiului anual pentru rezultatele activității desfășurate în anul 2021 și, respectiv, în angajamentele de politici salariale ale bugetului de stat pentru anul 2021 nu se regăsesc mijloace ce ar ține de achitarea acestuia.

Ulterior, după  votarea și investirea noului Guvern, prin demersul nr.03-01/308 din 16 august curent, CNSM și federațiile sindicale din ramurile bugetare au solicitat înaintarea propunerii de modificare a legislației în vederea acordării premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2020 și rectificării Legii bugetului de stat pentru anul 2021, asigurând alocarea mijloacelor financiare necesare pentru acordarea premiului anual salariaților din sectorul bugetar pentru rezultatul anilor 2020 și 2021.

Este necesar de menționat că, conform proiectului de Lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021, urmare a majorării veniturilor BASS din contul contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii virate de angajatori, transferurile de la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat se micșorează cu 847 de mil. de lei. Prin urmare, economia rezultată în cadrul bugetului de stat ar putea fi redistribuită pentru executarea prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, motivarea suplimentară a personalului din sectorul bugetar și acordarea premiului anual și ajutorului material.

În anul 2020, prin Hotărârea de Guvern nr. 811/2020 privind acordarea premiului anual personalului din unitățile bugetare pentru rezultatele activității în anul 2019 și abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 180/2013 cu privire la plata premiului anual personalului din unitățile bugetare, a fost acordat premiul anual doar pentru rezultatele activității în anul 2019, iar pentru anul 2020, premiul în cauză, nu a fost achitat. Amintim că, Art. 21 al Legii 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar stabilește în alin. (1) că „Personalul din unitățile bugetare poate beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității în anul de gestiune, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv”.

Departamentul mass-media și relații internaționale