CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Protecția angajaților pe timp de caniculă, în vizorul sindicatelor

25.06.2019

1297275507359_ORIGINAL

Având în vedere prognozele meteorologice internaționale privind înregistrarea de temperaturi ridicate în perioada de vară, este necesar să se verifice modul în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă precum și măsurile ce se aplică în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.

Elena Carchilan, șefa Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, a specificat că potrivit Legii securității și sănătății în muncă nr. 186/2008, angajatorii sunt obligați să întreprindă acțiunile necesare pentru protecția securității și sănătății lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale.

Este de menționat că, starea caniculară generează o serie de riscuri termice precum: șocul termic, insolația, deshidratarea, arsuri solare și altele, care pot avea consecințe grave asupra persoanelor expuse.

În vederea prevenirii riscurilor termice, condiționate de starea caniculară, se impune realizarea unui șir de acțiuni. Printre acestea se înscrie revizuirea și modificarea regimului de muncă, care presupune:

-reducerea intensității și ritmului activităților fizice;

-asigurarea ventilației la locurile de muncă;

-alternarea efortului dinamic cu cel static;

– reducerea duratei timpului de muncă a lucrătorului, care desfășoară activitate sub acțiunea directă a razelor solare;

– organizarea pauzelor de recreare, alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite;

– activități de adaptare a condițiilor de muncă la un mediu favorabil în orele de maximă temperatură.

În această perioadă, pentru asigurarea securității și sănătății lucrătorilor expuși la riscurile termice, este necesară dotarea acestora cu: echipament de protecție adecvat (protejarea capului, corpului); apă potabilă, de la 2 la 4 litri pentru fiecare persoană pe durata unui schimb de muncă; spații umbrite sau încăperi cu temperaturi confortabile pentru restabilirea balanței termice; trusă medicală cu medicamente; asistență medicală după caz; mijloace de comunicație.

Angajatorii care nu pot asigura aceste condiții, de comun acord cu reprezentanții salariaților, sunt în drept să decidă reducerea programului de lucru în perioada caniculară.

Pentru a semnala careva încălcări în ceea ce privește asigurarea protecției în perioada de caniculă, salariații, membrii de sindicat, pot apela gratuit reprezentanții Confederației la Linia Fierbinte a Sindicatelor, la numărul de telefon 0-800-800-20.







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova