CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Probleme de actualitate în domeniul protecției sociale, abordate de sindicaliști în dialog cu directorul general al CNAS

13.01.2023

IMG_0433

La început de an, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a avut joi, 12 ianuarie, o întrevedere cu Elena Ţîbîrnă, Director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova (CNAS). La întrevedere au participat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, Tatiana Oloi, șefa Departamentului finanțe, contabilitate și asigurări sociale a CNSM.

Părțile au discutat despre mai multe subiecte cu privire la sistemul de asigurări sociale la nivel național, sindicaliștii abordând subiecte de interes pentru salariați, beneficiarii de indemnizații, pensii, necesitatea modificării unor aspecte din legislație.

În cadrul întrevederii, părțile au pus în discuție asigurarea funcționalității Consiliului de Administrație al CNAS. Precizăm că CNSM este membră a acestui Consiliu și participă la luarea deciziilor privind planificarea strategică a activității și la stabilirea obiectivelor în domeniul protecției sociale.

Sindicaliștii au subliniat necesitatea îmbunătățirii serviciilor electronice acordate populației, care să asigure comunicarea mai rapidă cu beneficiarii și informarea acestora despre situațiile depistate de neconcordanță în datele prezentate de întreprinderi/instituții medicale și sistemul informațional.

De asemenea, sindicaliștii s-au referit la necesitatea operării unor modificări legislative care se referă la beneficiarii de pensii. În acest sens, au fost propuse următoarele:

  • Pensia anticipată pentru carieră lungă prin care să fie inclusă perioada de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani în stagiul de cotizare necesar;
  • Urgentarea procesului de reexaminare a pensiilor pentru limită de vârstă stabilite/reexaminate după 2019;
  • Reducea stagiului de cotizare necesar pentru pensionare în condiții avantajoase pentru salariații care au activat în condiții deosebite de muncă și pentru femeile care au născut și educat până la vârsta de 8 ani cinci și mai mulți copii, care beneficiază de pensionare la o vârstă mai avantajoasă;

Sindicaliștii au adăugat că este necesar de revizuit Legea nr. 289/2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale.

Un alt subiect important abordat de sindicaliști, ține de repartizarea biletelor de tratament balneosanatorial pentru persoanele asigurate pentru întremarea sănătății salariaților. În legătură cu aceasta, sindicaliștii au propus  modificarea Regulamentului cu privire la tratamentul balneosanatorial aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 290 din 19.04.2010 și revenirea la repartizarea biletelor de tratament prin metoda solidară.

În același timp, în legătură cu subiectul privind tratament balneosanatorial, sindicaliștii insistă  asupra necesității operării unor modificări la Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice, Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar fiscale nr. 181 din 25.07.2017 și Legea nr. 190 din 08.05.2003 cu privire la veterani.