CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

(VIDEO) Partenerii sociali din ramura construcțiilor au înmânat diplome profesioniștilor din domeniu

09.08.2018

IMG_4340

În ajunul Zilei lucrătorului din construcții, marcată anual în a doua duminică a lunii august, partenerii sociali din ramura construcțiilor–Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI), Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții ”SINDICONS”, Federația Patronatului din Construcții și Producere a Materialelor de Construcții (FPCPMC), au înmânat astăzi, 9 august, în cadrul unei ceremonii festive, diplome de merit mai multor salariați din ramura construcțiilor, care s-au remarcat prin rezultatele obținute în activitatea profesională.

În mesajul de felicitare adresat constructorilor, Victor Talmaci, președintele Federației ”SINDICONS”, a remarcat că deși ramura construcțiilor a fost afectată de criza economică, partenerii sociali identifică soluții pentru cele mai stringente probleme printr-un dialog social cât mai constructiv, iar sindicatul de ramură va insista asupra aplicării instrumentelor legale în vederea apărării drepturilor salariaților la muncă și trai decent.

„Ramura construcțiilor este o ramură strategică pentru economia națională. Este un barometru al evoluției economice și are potențial de creștere și dezvoltare. Însă avem încă multe de făcut pentru a îmbunătăți situația din ramură. Un rol important în această direcție îl au partenerii sociali care trebuie să intensifice colaborarea, să negocieze condiții de muncă mai bune pentru salariați, să contribuie la pregătirea cadrelor și să păstreze forța de muncă în țară”, a subliniat Ion Stratulat, președinte al FPCPMC.

În aceeași ordine de idei, Anatol Usatîi, Secretar de Stat din cadrul MEI, a menționat că în primele trei luni ale anului 2018, activitatea din ramura construcțiilor a atins o cifra de afaceri considerabilă pentru economia țării. “Ministerul de resort, în calitate de promotor al politicilor din domeniul construcțiilor, mizează pe dialogul cu mediul de afaceri și reprezentanții salariaților pentru a depăși provocările cu care se confruntă ramura”, a adăugat Usatîi.

În context, Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a adresat tuturor constructorilor din țară noastră și familiilor acestora cele mai sincere felicitări, urări de sănătate, succese în activitate, iar partenerilor sociali perseverență în atingerea obiectivelor propuse.

Cu ocazia Zilei lucrătorului din construcții, partenerii sociali au organizat în sala Centrului de cultură și artă “GINTA LATINA” din capitală un concert festiv pentru salariații din ramură. Constructorii au fost felicitați muzical de interpreții Laurențiu Popescu, Viorel Mahu, Nicu Țarnă, Maria Stoianov, Vitalie Dani, Nelly Ciobanu, Anișoara Puică.

Menționăm că în luna iulie curent, Federația ”SINDICONS” și FPCPMC au semnat Procesul verbal de Recunoaștere a Partenerilor Sociali din ramura construcțiilor, în vederea negocierii și semnării Convenției Colective la nivel de ramură.

Precizăm că ”Ziua lucrătorului din construcții” a fost instituită în Republica Moldova în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 307 din 17 mai 1994.

Galerie foto aici.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM







Dacă aveţi propuneri, recomandări ce se referă la activitatea portalului, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 266 590 sau să ne expediați un mesaj la adresa de e-mail: press@cnsm.md

Copyright © Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova