CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN MOLDOVA

Partenerii sociali din raionul Rezina intensifică dialogul social la nivel teritorial

01.08.2022

IMG_8720

După mai multe runde de negocieri, recent, în raionul  Rezina,  a fost  semnată Convenţia colectivă (nivel teritorial). Convenția stabileşte principiile generale de reglementare a raporturilor de muncă, fiind valabilă pentru perioada 2022-2026.

Potrivit Verei Platon, reprezentanta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova în raionul Rezina, problemele existente în domeniul relațiilor de muncă sunt soluționate prin consultări și negocieri, iar între partenerii sociali din raion, tradițional, există o cooperare eficientă.

Convenția a fost semnată după ce la data de 30 martie curent, a fost  instituită Comisia pentru  consultări  şi  negocieri  colective la nivel raional. Din luna aprilie  şi până la sfârşitul lunii iulie, activitatea Comisiei a fost concentrată pe elaborarea şi negocierea Convenţiei colective (nivel teritorial).

Convenția oferă posibilitatea de prevenire și evitare a unor probleme de ordin social-economic, asigurîndu-se protecţia  membrilor  de sindicat în domeniul  muncii şi  domeniul social, fiind stabilite regulile și condiţiile de muncă decentă şi de angajare.

În funcție de propunerile și recomandările care vor fi prezentate de către părțile semnatare, documentul urmează a fi perfecționat, fiind ulterior completat cu noi prevederi în urma procesului de negocieri.